Lumea culturală românească și internațională este în doliu. Helmut Stürmer, unul dintre cei mai importanți scenografi români, recunoscut pentru contribuțiile sale excepționale în teatru și film, a murit la vârsta de 83 de ani, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.
Reputat pentru viziunea sa artistică unică, Stürmer spunea adesea că, în scenografie, „spațiul e cel mai important – nu decorativismul”. De-a lungul unei cariere impresionante, el a redefinit estetica vizuală a teatrului românesc și european, colaborând cu unii dintre cei mai mari regizori ai secolului XX.
Doliu în lumea teatrului. A murit Helmut Stürmer
Născut la Timișoara, în anul 1942, Helmut Stürmer a absolvit în 1967 Institutul de Arte Plastice din București, la clasa profesorului Paul Bortnovski. Între anii 1968 și 1977, a fost scenograf la Teatrul de Stat din Sibiu și la Teatrul Bulandra din București, perioadă în care a creat decoruri remarcabile pentru teatrele din Arad, Cluj, Brașov, Iași, Pitești, Ploiești și Timișoara.
În paralel, a semnat scenografiile pentru cinci filme artistice, colaborând cu regizori de referință precum Dan Pița, Mircea Veroiu, Radu Gabrea și Alexandru Tatos. Printre producțiile cinematografice marcante la care a lucrat se numără „Nunta de piatră”, „Duhul aurului”, „Dincolo de nisipuri”, „Tănase Scatiu” și „Rătăcire”.
În 1971 și 1975, la invitația Teatrului Municipal din Köln, Helmut Stürmer a realizat scenografii pentru spectacole regizate de David Esrig și Roberto Ciulli. În 1976, a semnat decorurile pentru „Azilul de noapte”, în regia lui Liviu Ciulei, la Teatrul Municipal din München, iar un an mai târziu, același spectacol a fost montat la Old Tote Theater din Sydney, Australia.
În 1977, artistul s-a stabilit în Germania, unde a continuat să colaboreze cu teatre și opere renumite din întreaga lume: Théâtre de la Ville din Paris, Deutsches Schauspielhaus din Hamburg, Théâtre de l’Union din Limoges, Opera din Karlsruhe, Opera din Bonn și chiar Royal Shakespeare Company din Marea Britanie.
În România, colaborările sale cu Silviu Purcărete au devenit legendare. Printre cele mai cunoscute scenografii semnate de Stürmer se numără „Faust” (Teatrul Radu Stanca, Sibiu) și „Hamlet” (Teatrul Național Cluj), spectacole premiate și aplaudate internațional.
Premii, distincții și recunoaștere profesională
De-a lungul carierei, Helmut Stürmer a primit numeroase distincții pentru creațiile sale scenografice, printre care:
-
Premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie pentru spectacolul „Așa este (dacă vi se pare)” (Teatrul Național Craiova, regia Vlad Mugur, 2001);
-
Premiul UNITER pentru întreaga activitate, pentru contribuția remarcabilă adusă artei teatrale;
-
Premiul Festivalului Teatrelor Maghiare din Pécs pentru cel mai bun decor și cele mai bune costume („Troilus și Cresida”, regia Silviu Purcărete);
-
Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru scenografia spectacolului „Hamlet” de Shakespeare, montat la Teatrul Nottara (regia Dinu Cernescu, 1974);
-
Premiul Criticii pentru filmul „Tănase Scatiu”, în regia lui Dan Pița (1975).
În 2007 și 2011, Asociația Criticilor de Teatru Maghiari i-a acordat Premiul pentru cea mai bună scenografie a anului, pentru spectacolele „Troilus și Cresida” (Budapesta) și „Scapino” (Debrețin).
Helmut Stürmer a fost considerat un vizionar al scenografiei moderne, un artist care a depășit convențiile decorului clasic și a transformat spațiul scenic într-un limbaj vizual autonom.
El spunea adesea că în teatru, „spațiul este mai important decât decorativismul”, iar această filozofie se regăsește în toate creațiile sale, de la minimalismul conceptual până la construcțiile scenice complexe, integrate perfect în dramaturgie.
Până în ultimii ani de viață, Helmut Stürmer a rămas activ în lumea teatrului. În stagiunea curentă a Teatrului Național București, scenografia spectacolului „Mary Stuart”, regizat de Andrei Șerban, poartă semnătura sa.