Georgescu Dragos
România a pierdut, în noaptea de 6 spre 7 august 2025, o voce discretă, dar puternică, din lumea jurnalismului – Lucia Efrim, cunoscută de prieteni și colegi sub porecla caldă de „Toto”. Avea 57 de ani și în ultimele două luni fusese internată la Institutul Oncologic din București, într-o luptă grea și tăcută cu o boală nemiloasă. Anunțul dispariției sale a fost făcut de Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și prieten apropiat al jurnalistei timp de peste două decenii.
Doliu în presa din România. A murit o jurnalistă cunoscută chiar în ziua înmormântării lui Ion Iliescu
Moartea Luciei Efrim lasă în urmă nu doar o carieră profesionistă, ci și o comunitate de oameni care au cunoscut-o, i-au fost alături și au fost atinși, într-un fel sau altul, de bunătatea, forța și generozitatea ei. Departe de lumina reflectoarelor, dar aproape de sufletele celor din jur, Lucia a fost o prezență neobosită în redacție, în viața publică, dar și în momentele de criză ale altora – acolo unde nu se cerea prezența, dar unde era mereu nevoie de ea.
Lucia Efrim a fost jurnalistă la Mediafax, una dintre cele mai cunoscute agenții de presă din România. Într-o perioadă în care jurnalismul începea să se transforme, iar presa traversa crize de identitate și de etică, Lucia a rămas fidelă principiilor sale: rigurozitate, onestitate, implicare.
Luca Niculescu, cel care a anunțat decesul ei, a rememorat începuturile prieteniei lor din redacție:
„Am cunoscut-o când era jurnalistă la Mediafax. Avea principii și opinii ferme și nu și le schimba decât dacă i se aduceau argumente solide.”
Lucia nu scria doar știri. Era atentă la oameni, la emoții, la nuanțe. Căuta în subiecte mai mult decât fapte – căuta sens, cauze, impact. Într-o profesie adesea cinică, Lucia Efrim a refuzat superficialitatea. A lucrat cu responsabilitate, dar și cu empatie.
Cine era Toto
Lucia era cunoscută în cercul său apropiat sub porecla „Toto” – un diminutiv care trăda apropierea și afecțiunea cu care era privită. Era tipul de om care nu uita niciodată o zi de naștere, care îți trimitea un mesaj când aveai o zi grea, care apărea neanunțată cu mâncare caldă la spital sau cu flori într-o zi mohorâtă.
„A fost omul cel mai întreg pe care am avut șansa să îl întâlnesc. Un om care și-a dedicat viața prietenilor, care se dăruia cu totul, care și-a trăit viața pentru ceilalți”, a scris Luca Niculescu în mesajul său de adio.
Era genul de prezență care nu făcea zgomot, dar care lăsa urme adânci. O prietenă care știa să asculte, care știa să nu judece, care știa să ierte. O fire blândă, dar energică, care reușea să transforme tăcerea într-o mângâiere și cuvintele într-un sprijin real.
