Cristina Cohuț
Cunoscut drept „Eroul de la Sevilla”, Helmut Duckadam este o figură emblematică a fotbalului românesc, dar și un exemplu de modestie și sinceritate. Legenda Stelei București a povestit în urmă cu ceva timp momentele care i-au marcat viața și cariera, într-o serie de mărturisiri captivante, pline de nostalgie și umor.
„Bunica mi-a fost mai mult decât o mamă”
Întrebat despre persoana care i-a marcat copilăria, Duckadam a răspuns fără ezitare:
„Bunica. Practic, ea a fost mai mult decât o mamă pentru mine. Din păcate, mama s-a despărțit de tata după 16 ani și a plecat o perioadă prin Oltenia, iar eu am rămas acasă cu bunica. Avea o pensie de 116 lei, pensie de CAP… Ca să-ți dai seama, un drum până la Arad cu trenul costa 18 lei. Ea m-a învățat multe și a fost omul cel mai drag pentru mine.”
„Fotbalul a început pe strada mea din Semlac”
Drumul spre performanță a început în Semlac, satul natal al lui Duckadam, unde copilăria însemna competiții improvizate între străzi:
„Erau două străzi principale, strada românească și strada nemțească. Pe strada nemțească erau 90% germani și la români invers. Făceam campionat, nemții cu românii, ne antrenam în fiecare după-amiază pentru asta.”
Când a venit vorba despre postul său în teren, Duckadam a explicat simplu de ce a ales poarta:
„Așa eram sigur titular. Nu prea se băga nimeni în poartă.”
„Primele ghete aveau crampoane cu cuie”
Anii de început în fotbal au fost marcați de lipsuri materiale, dar și de o determinare incredibilă:
„Primele mele ghete aveau crampoane cu cuie bătute și înfășurate în piele. Când jucam pe pământ tare, cuiele treceau prin talpă și-mi intrau direct în picior. Ce răni îmi făceau… Dar cine mai avea crampoane atunci în afară de mine?”
„Dacă nu eram portar, aș fi fost un frezor-rabotor foarte bun”
Helmut Duckadam a avut și alte opțiuni în viață, fiind calificat ca frezor-rabotor:
„După ce am terminat școala generală la Semlac, m-am dus la Liceul Industrial al Uzinei de Vagoane Arad și am făcut trei ani de Profesională. Chiar mi-a plăcut această meserie.”
Portarul legendar recunoaște că și-a format un stil de viață bazat pe seriozitate, inspirat din valorile comunității germane din care făcea parte:
„Cred că disciplina înseamnă 70-80% pentru un sportiv. Mă mândresc că nu întârzii niciodată și că nu mint. La mine în familie nu e admisă minciuna.”
Un alt detaliu emblematic al imaginii sale a fost mustața:
„Mi-am lăsat mustață după ce m-am însurat, prin 1980. La început, îmi desenam cu cremă de ghete. Era un portar iugoslav cu mustață care-mi plăcea foarte mult. Apoi, mustața a devenit marca mea înregistrată.”
Sevilla și antrenamentele sub radiațiile de la Cernobîl
Cea mai celebră etapă din cariera sa a fost finala de la Sevilla, precedată de pregătiri dificile în condiții neobișnuite:
„Fusese explozia de la Cernobîl. Ne-au spus să nu prindem mingea la piept și să nu ne aruncăm în iarbă, că radiațiile erau de 200% mai mari.”
În timpul meciului, Duckadam s-a izolat psihic pentru a-și păstra calmul:
„Nu am vorbit cu nimeni în timpul penalty-urilor. M-am așezat lângă careu și mă concentram doar pe ce aveam de făcut”, a declarat la acea vreme Helmut Duckadam.
Helmut Duckadam rămâne un simbol al dedicării și al rezilienței în fața provocărilor vieții. Povestea sa, de la un copil care juca fotbal pe ulițele din Semlac la eroul unei întregi națiuni, este o lecție impresionantă de determinare și ambiție. Pentru Duckadam, Sevilla nu a fost doar un moment de glorie, ci și o confirmare că munca și pasiunea pot depăși orice obstacol.
Astăzi, numele său rămâne sinonim cu performanța, iar amintirea sa va dăinui în istoria fotbalului românesc.
