Mirela Loșniță
De trei ani, Adriana făcea voluntariat într-un spital din București. Credea că văzuse deja suficiente povești de viață încât să nu mai fie surprinsă ușor. Totul s-a schimbat însă într-o dimineață, când a intrat în salonul unei adolescente aflate sub tratament. Lângă pat stătea tatăl fetei. Adriana aproape a scăpat dosarul din mână când l-a privit. Era Sorin, băiatul pe care nu-l mai văzuse de 25 de ani.
După 25 de ani, și-a întâlnit întâmplător iubirea din adolescență într-un spital
El a privit-o politicos.
— Ne cunoaștem?
Adriana nu i-a răspuns imediat. Mai târziu, i-a adus o cutie veche. Înăuntru se aflau o fotografie și o perucă păstrată cu grijă.
Când Sorin a văzut fotografia, a încremenit.
— Adriana?
Atunci și-a amintit totul.
Gestul pe care nu l-a uitat niciodată
La 15 ani, Adriana trecea printr-un tratament dificil și își pierduse părul. Îi era rușine să meargă la școală și încerca să se ascundă de privirile colegilor.
Sorin, pe atunci în vârstă de 16 ani, fusese singurul care se purta cu ea ca înainte.
Timp de aproape un an, adolescentul își lăsase părul să crească. Apoi îl tăiase și îl donase pentru realizarea unei peruci destinate Adrianei.
Pentru ea, gestul însemnase enorm.
— Mi-ai schimbat viața, i-a spus femeia după revedere.
Sorin a privit însă spre salonul fiicei lui.
Mara, adolescenta internată, trecea acum printr-o experiență asemănătoare.
Fiica lui refuza să-și mai vadă colegii
Tratamentul îi provocase Marei căderea părului. După ce o fotografie în care apărea fără eșarfă ajunsese la câțiva colegi, fata devenise ținta unor comentarii răutăcioase.
Se izolase și refuza chiar să participe la festivitatea de absolvire.
Adriana i-a cerut lui Sorin permisiunea să vorbească cu ea.
Nu i-a spus că trebuie să fie puternică și nici că nu trebuie să-i pese de ceilalți. I-a arătat fotografia veche.
— Cine este băiatul? a întrebat Mara.
— Tatăl tău.
Fata a rămas uimită.
Adriana i-a povestit apoi despre perioada în care ea însăși se ascundea și despre gestul făcut de Sorin.
— Curajul nu înseamnă să nu-ți mai fie frică, i-a spus. Uneori înseamnă să mergi înainte chiar dacă încă îți este.
Un gest făcut în adolescență s-a întors după 25 de ani
Câteva săptămâni mai târziu, Mara a ieșit din spital.
În ziua absolvirii, Adriana a mers să o vadă. Fata purta o rochie simplă și o eșarfă elegantă.
— Ești pregătită? a întrebat-o.
— Nu, a răspuns Mara. Dar intru oricum.
Pentru Sorin, momentul a însemnat enorm.
Cu 25 de ani înainte, el ajutase o adolescentă să-și recapete încrederea în sine. Acum, fără să fi plănuit vreodată asta, aceeași fată devenită femeie îi ajuta propria fiică.
Înainte să intre la festivitate, Mara și-a privit tatăl.
— Când îmi va crește părul, vreau să-l las lung.
— Cât de lung?
— Destul.
Sorin și Adriana au înțeles imediat.
Mara voia să îl doneze la rândul ei unei persoane care avea nevoie.
Adriana a realizat atunci că unele gesturi bune nu dispar niciodată. Pot trece ani până când efectele lor se văd din nou, dar uneori binele făcut unui om ajunge, într-o formă neașteptată, chiar la generația următoare.
