Disputa dintre Klaus Iohannis și ANAF ajunge în fața judecătorilor!
Războiul dintre Klaus Iohannis şi ANAF se mută în instanţă
Fiscul a deschis o acțiune în instanță împotriva fostului președinte, în încercarea de a recupera aproximativ un milion de euro, sumă reprezentând veniturile obținute din închirierea unui imobil din centrul Sibiului, asupra căruia instanțele au decis anterior că familia Iohannis nu avea un titlu valabil.
Reamintim că ANAF a demarat executarea silită după ce familia Iohannis nu a predat voluntar imobilul care a fost ulterior confiscat de autorități.
ANAF acționează în instanță familia Iohannis
„ANAF a trimis în instanţă toate documentele în cazul fostului preşedinte Klaus Iohannis. Practic, ce spune Fiscul este că soţii Iohannis au închiriat, timp de 16 ani, un imobil din centrul Sibiului, un imobil care ar fi fost moştenit ilegal, iar chiria încasată se ridică la 300.000 de euro. ANAF cere acum recuperarea prejudiciului, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi, iar suma totală se ridică la un milion de euro. Inspectorii ANAF cer şi sechestru asigurator, practic pentru a fi siguri că vor recupera aceşti bani, este vorba despre sechestru asigurator pe toată averea familiei Iohannis, inclusiv pe vila de 400 metri pătraţi în care locuieşte în prezent fostul preşedinte al României Klaus Iohannis. Procesul nu va avea loc la Sibiu, ci la Braşov, tocmai pentru a asigura imparţialitatea deplină, dar şi pentru a elimina orice suspiciune de influenţă locală”, potrivit Observator.
Sursa foto: Arhivă




















