Nicolescu Daniela
Elena Udrea a vorbit recent despre modul în care a reușit să mențină legătura emoțională cu fiica ei, Eva Maria, în cei trei ani petrecuți în detenție. Fosta „blondă de la Cotroceni” a mărturisit că, pentru a-i aduce un strop de bucurie micuței, a ales să îi ofere în fiecare an câte un cadou.
„În fiecare an îi tot dădeam câte un pisic. Acolo erau tot felul de animale. Primea niște pisicuți. O dată unul, apoi doi. Se nășteau acolo și îi luam, chiar era indicat ca cineva să îi adopte”, a povestit Elena Udrea, subliniind că fiica ei era extrem de fericită la fiecare astfel de surpriză. Cadourile simbolice nu erau simple gesturi, ci încercări de a compensa absența fizică și de a păstra vie legătura dintre mamă și copil.
Încă o dezamăgire pentru micuța Eva Maria
Udrea a relatat și momentele dificile în care fetița o aștepta, dar vizita nu avea loc. Situațiile acestea, pline de tensiune și tristețe, au lăsat urme adânci în amintirea copilului.
„Cumva ea presupunea că voi veni. Însă de foarte multe ori i s-a sugerat că voi veni, că așa am crezut și nu se întâmpla. În ziua aia se aștepta să fie o zi în care eu să vin, dar deja era 18:00, nu se întâmplase, probabil că se gândea că e încă o zi în care mama ar fi putut să vină și nu a venit. Încă o dezamăgire!”, a spus Elena Udrea.
Fetița a reușit să exprime aceste trăiri prin intermediul poveștilor inventate, un mecanism prin care își transmitea emoțiile și durerea fără să vorbească direct.
Povești cu tâlc, un limbaj secret între mamă și fiică
Pentru Eva Maria, poveștile au devenit un canal de comunicare cu mama sa. Prin intermediul lor, micuța împărtășea trăiri și amintiri, folosind personajele imaginare pentru a vorbi despre propriile experiențe.
„Ea mi-a povestit după aceea, folosește ocaziile în care noi spunem povești pentru ca ea să îmi spună lucruri pe care nu mi le spune direct, ci din perspectiva unei povești despre altcineva. Mi-a zis că era o fetiță a cărei mamă plecase la muncă și urma să vină într-o zi, dar nu a venit până seara. Fetița era într-o vizită la o prietenă, afară ploua foarte tare”, a relatat Udrea.
Deși mama nu își amintea detaliile, Eva Maria și le-a întipărit clar în minte: „Eu nu mi-am amintit că în seara aia a plouat, ea și-a amintit perfect momentul. Că a venit tăticul să o ia acasă și când a ajuns acasă mămica venise. Ea și-a întipărit în minte tot ce s-a întâmplat în orele acelea până a ajuns acasă.”
Puterea memoriei afective
Poveștile spuse de fiica ei reflectau nu doar imaginația, ci și amprenta emoțională a absenței mamei. Fiecare detaliu al serilor de așteptare – ploaia, vizitele, speranța neîmplinită – a rămas gravat în sufletul copilului. Pentru Elena Udrea, aceste mărturisiri au fost o dovadă că fiica ei a resimțit profund lipsa, dar și că a găsit o cale de a o exprima.
În acest context, cadourile primite anual, simbolizate de micii pisicuți adoptați, au căpătat o valoare mult mai mare. Ele reprezentau nu doar o bucurie de moment, ci și o punte între cele două lumi: cea a mamei aflate în închisoare și cea a copilului care o aștepta acasă.
Lecții de viață dintr-o perioadă grea
Experiența detenției a lăsat urme și pentru mamă, și pentru fiică. Pentru Elena Udrea, perioada petrecută departe de copil a însemnat o provocare dureroasă, dar și o lecție despre puterea iubirii materne și a legăturilor care nu pot fi rupte de zidurile unei închisori.
Gestul anual de a-i trimite fiicei un cadou, alături de poveștile spuse de Eva Maria, a păstrat vie conexiunea dintre ele. Aceste mici ritualuri au oferit alinare și au transformat suferința în amintiri încărcate de sens.
Elena Udrea a arătat că, dincolo de orice circumstanțe, dragostea de mamă găsește căi de exprimare. Cadourile simbolice și poveștile pline de tâlc au devenit punți prin care Eva Maria și-a păstrat apropierea de mama ei, în ciuda despărțirii.
„În fiecare an îi dădeam câte un pisic… chiar era indicat ca cineva să îi adopte”, spunea Udrea, cu emoție. Pentru fiica ei, aceste gesturi au fost mai mult decât simple cadouri: au fost dovada că mama se gândea la ea, chiar și în cele mai grele clipe.
Astfel, povestea Elenei Udrea și a fiicei sale arată că dragostea maternă rezistă dincolo de ziduri și absențe, că fiecare gest contează și că amintirile create împreună, chiar și în vremuri grele, pot vindeca dezamăgirile și dorul.
