Redactia.ro

Elevii și studenții de până în 26 de ani pot primi 200 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească

ajutor studenti

Vești bune pentru elevii și studenții de până în 26 de ani. Ei ar putea primi 200 de euro din partea statului pentru a-și achiziționa laptop sau calculator. Iată condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și actele de care au nevoie pentru a putea aplica.

Elevii și studenții pot primi 200 de euro din partea statului

Elevii și studenții de până în 26 de ani care au venitul brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei vor primi din partea statului 200 de euro pentru a-și achiziționa laprop sau calculator, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.

„Programul de acordare a unui ajutor financiar intitulat „EURO 200” continuă și în anul 2023. De acest sprijin beneficiază elevii/studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, proveniți din familii pentru care venitul brut lunar pe membru de familie este mai mic sau egal cu 500 lei”, se arată în nota de fundamentare.

Există o noutate față de anul trecut: venitul brut pe membru de familie trebuia să fie mai mic sau egal cu 250 de lei pentru ca elevul sau studentul în cauză să poată beneficia de ajutorul menționat mai sus. În proiectul de lege este prevăzută o configurație minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă ajutor financiar. Conform documentului consultat, calculatoarele vor cuprinde în mod obligatoriu un sistem de operare licențiat.

Pentru a obține ajutorul financiar menționat, elevii și studenții trebuie să completeze o cerere-tip pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care este înscris elevul/studentul. Această cerere va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte. Cererea trebuie să fie însoțită de mai multe documente.

Documentele care trebuie anexate cererii

a) copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum și a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz

b) copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei

c) adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori

d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei

e) declarație pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 și că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard

f) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei Ic

g) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I

h) adeverință eliberată de către instituția de învățământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți studenții, cu excepția studenților din anul I

 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri