Redactia.ro
Home » Exclusiv » EXCLUSIV. Cum ne afectează vederea statul prelungit în fața ecranelor. Explicația medicului oftalmolog Irina Bârcă

EXCLUSIV. Cum ne afectează vederea statul prelungit în fața ecranelor. Explicația medicului oftalmolog Irina Bârcă

GALERIE FOTO (2) Ecranul de afecteaza vederea

O perioadă îndelungată în fața unui ecran, fie de TV, computer, tabletă sau telefon, poate fi un adevărat pericol pentru sănătatea ochilor noștri. Adulții și mai ales copiii sunt predispuși la afecțiuni precum miopie sau chiar orbire. Medicul specialist oftalmolog, Irina Bârcâ, a detaliat în exclusivitate pentru Redacția.ro cât de grav este să stai prea mult timp cu privirea într-un ecran.

Cum ne afectează vederea statul prelungit în fața ecranelor. Explicația medicului oftalmolog Irina Bârcă

O privire fixă și îndelungată în fața unui ecran duce la apariția unor stări deloc plăcute. Oboseala ochilor, vedere încețoșată sau astenopie sunt doar câteva dintre urmări. Irina Bârcă, medic specialist oftalmolog, a spus în exclusivitate pentru Redacția.ro ce trebuie să facem încât să ne protejăm vederea, atunci când petrecem prea mult timp în fața unui ecran, dar și ce este lumina albastră.

Sursa foto: reginamaria.ro

Potrivit doctorului Irina Bârcă, la fiecare oră în fața unui dispozitiv cu monitor, este bine să luăm câte o pauză de zece minute, în care să privim de la distanță. În caz contrar, iată cu ce stări ne putem alege:

”Fiecare ora petrecuta in fata unui dispozitiv trebuie sa fie insotita de o pauza de 10 minute de privit la distanta, astfel incat ochii sa se poata relaxa. Atat copiii, cat si adultii sunt adesea incurajati sa urmeze o regula simpla, dar eficienta atunci cand folosesc timp indelungat ecranele – regula 20-20-20. Aceasta regula presupune ca la fiecare 20 minute de privit ecanul, copilul va privi timp 20 de secunde la o distanta de 6 metri (20 feet, in engleza).

Privirea fixa la un ecran pentru perioade indelungate, fara pauzele recomandate, poate provoca urmatoarele probleme de vedere:

· Oboseala ochilor.,dificultati de concentrare, dureri de cap, dureri in jurul tamplei si ochilor.

· Vedere incetosata. Privirea fixa pentru o perioada mai lunga de timp poate provoca spasmul ocular sau spasmul de acomodare, ceea ce inseamna ca vederea devine incetosata atunci cand pacientul isi muta privirea de la ecran.

· Sindromul de ochi uscat.- atat adultii, cat si copiii clipesc semnificativ mai rar atunci cand se concentreaza pe un ecran, ceea ce duce la senzatia de ochii uscati si iritati.

· Astenopie. Este un efect temporar foarte frecvent al utilizarii excesive a ecranului, raspandit atat la copii, cat si la adulti. Astenopia este cauzata de o multitudine de factori, inclusiv un dezechilibru al muschilor extraoculari, insuficienta acomodativa, eroare de refractie necorectata si iluminarea necorespunzatoare. Distanta de lucru contribuie, de asemenea la dezvoltarea astenopiei”, a explicat medicul oftalmolog, Irina Bârcă, în exclusivitate pentru Redacția.ro.

Probleme cauzate de lumina albastră

Ecranele dispozitivelor pe care le deținem au lumină albastră ultravioletă, care are consecințe destul de grave pentru adulți și copii: sindromul ochiului uscat, dereglare de somn, miopie, orbire sau cataractă.

Cum putem preveni oboseala ochilor • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

”Majoritatea aparatelor electronice folosesc raze de lumina albastra ultravioleta. Lumina albastra emisa de ecrane este relativ mai slaba decat razele de lumina albastra emise de soare, care pot deteriora retina. Cu toate acestea, lumina albastra de la ecrane poate perturba ritmurile circadiene ale copiilor si poate duce la dereglari ale somnului, iar la adulti la oboseala oculara. Printre problemele legate de expunerea la lumina albastra se numara sindromul ochiul uscat, oboseala oculara, vederea incetosata, cresterea riscului de progresie a miopiei, aparitia unor modificari in retina asemanatoare cu degenerescenta maculara (o patologie care poate duce la orbire) si instalarea mai rapida a cataractei”, ne-a mai spus Irina Bârcă.

Cum le este afectată vederea copiilor, dacă stau prea mult timp în fața monitoarelor

OMS, Academia Americană de Oftalmologie, dar și alți medici oftalmologi au stabilit o serie de recomandări pentru copii, pe categorii de vârstă, atunci când privesc un ecran. De exemplu, copiii care au mai puțin de 18 luni trebuie să evite utilizarea dispozitivelor, pe care chiar părinții le înmânează acestora, de multe ori: tabletă, telefon sau laptop.

Copilul si timpul petrecut in fata ecranelor. Care ar trebui sa fie numarul maxim de ore permis, in functie de varsta - Mangalia.TV

”Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda copiilor sub 5 ani sa petreaca o ora sau mai putin pe zi pe dispozitivele digitale, iar copiii sub 1 ani sa nu fie deloc expusi dispozitivelor digitale. Aceleasi recomandari vin si din partea Academiei Americane de Oftalmologie, dar si a medicilor oftalmologi.

· Nu se recomanda utilizarea dispozitivelor de tip tableta/ telefon/laptop copiilor cu varste sub 18 luni

· Pentru copiii cu varste cuprinse intre 18-24 luni este recomandat privitul la televizor sub o ora/zi, cu mentiunea ca acesta sa fie indreptat catre programe dedicate copiilor (de tip desene)

· Copiii cu varste cuprinse intre 2 si 5 ani pot folosi dispozitivele timp de o ora/ zi, pentru vizionarea programelor educative care stimuleaza dezvoltarea vizuala si emotionala

· Copiii peste 6 ani pot avea putin mai multe libertate in ceea ce priveste expunerea la ecrane, insa medicii nu recomanda mai mult de 2-3 ore/ zi pentru copiii de gimnaziu”, ne-a mai detaliat Irina Bârcă.

Medicul oftalmolog a subliniat faptul că părinții sunt cei responsabili de modul cum organizează timpul celor mici, încât să nu petreacă mult timp în fața ecranelor. Natura este o modalitate prin care își pot distrage copiii de la ceea ce le este nociv.

”Concret, parintii pot gestiona cu atentie timpul petrecut de copii in fata ecranelor pentru a sprijini si sustine utilizarea educationala, limitand in acelasi timp vizionarea desenelor animate sau activitatile online recreative, cum sunt jocurile video.Atat timp cat copilul va petrece orele dedicate activitatilor scolare online, nu se recomanda ca acesta sa petreaca in timpul saptamanii si timp personal in fata tabletei, telefonului sau calculatorului. Copilului trebuie sa i se explice ca orele se desfasoara online, pe dispozitive, pentru siguranta sa si a familiei si nu pentru ca acest lucru este benefic pentru ochii sai sau pentru dezvoltarea sa fizica si emotionala. 

De asemenea, efectele adverse ale expunerii indelungate la ecrane asupra vederii si comportamentului copilului pot fi reduse prin organizarea activitatilor copilului astfel incat acesta sa petreaca cat mai mult timp in natura, prin folosirea ochelarilor de protectie cu sau fara dioptrii si prin efectuarea de controale periodice”, ne-a mai precizat medicul oftalmolog Irina Bârcă.

În concluzie, trebuie să avem grijă la timpul pe care-l petrecem în fața unui ecran TV, laptop, telefon sau tabletă.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: