Redactia
„Clanul” este nouă producție marca PRO TV, iar Denis Hanganu este actorul care îi dă viață lui Tudor Achim, un personaj extrem de complex, cu un parcurs cel puțin surprinzător. Iată ce a povestit, în exclusivitate pentru Redactia.ro, despre rolul său, dar și despre relația cu colegii de platou.
Joci rolul „băiatului rău” în serialul „Clanul”, un personaj care a fost rapid îndrăgit de publicul larg. Cum se vede din perspectiva ta acest rol? Ce a împrumutat personajul de la omul Denis Hanganu? Dar invers? Simți că există asemănări?
S-o luăm cu începutul. Acum că a trecut momentul premierei serialului pot să spun. Nu știu dacă “Tudor Achim” este băiatul rău din poveste, ba dimpotrivă, dacă stăm să analizăm puțin e exact invers, scopurile lui fiind nobile încă de la început. Dat fiind contextul scenariului, în virtutea îndeplinirii unui țel măreț, el poartă acestă mască rece pentru a trece mai ușor de părerile suspicioase ale oamenilor cheie din clan și pentru a se infiltra într-un mod cât mai eficient. Din perspectiva mea, totul se vede normal și anume că lucrez la un alt rol pentru un alt proiect. E drept că e unul provocator și complex, dar în același timp cu nimic mai prejos față de alte roluri pe care le fac în teatru, unde vă și aștept cu drag să veniți. Legat de asemănări, da, sigur că ele există, dar sunt foarte fine marginile comportamentale. Mai exact, deși suntem amândoi aprigi la mânie ca o primă asemănăre, în funcție de situația contextuală respectivă într-un fel aș reacționa eu, în alt fel ar reacționa “Tudor”, iar exemplele pot continua. Cert e că ne definesc valori comune precum familia, respectul, loialitatea, onoarea.
Te bucuri de o expunere mult mai mare, deși nu ești la primul rol televizat. S-a schimbat ceva în viața ta de când a început să fie difuzat serialul „Clanul”? Te oprește lumea pe stradă, te recunoaște?
Absolut nimic. Doar a reapărut din plin acea bucurie a unui actor care are de lucru după o perioadă întunecată din cauza restricțiilor și sistării proiectelor din piață și că pot să ofer calitate în cadrul unui rol cu o expunere atât de mare pentru România. În rest, totul normal. Din fericire pentru mine și vorbesc acum din postura unui actor tânăr, lumea mă recunoștea și înainte, mă recunoaște și acum, ceea ce nu poate fi decât măgulitor și onorant. Înseamnă că nu i-am dezamăgit pe spectatori și telespectatori, de vreme ce feedback-urile sunt super pozitive, iar asta, din nou, mă bucură nespus.
Dar familia ta cum percepe tot ce ți se întâmplă în prezent? Ce-ți spun cei dragi despre notorietatea ta? Eram curioasă dacă sunt conștienți de ea.
Nici nu văd de ce sau cu ce ar trebui să fie conștienți de notorietate. În primul rând fiindcă ea e relativă deoarece activitatea mea ca artist și timpul sunt chestiuni efemere, deci nu e sănătos să cauți sprijin real sau să te bazezi pe gânduri de genul ăsta. Sunt amăgitoare și ar fi o mare greșeală. Altfel, familia e mai mult decat încântată, în același timp mândră de realizarile de până acum și se bucură de bucuria mea. E mai mult decât suficient pentru mine. Până la urmă e visul oricărui om să-și vadă mama, tatăl, bunicii fericiți și mândri.
Apropo de colegi de platou, cu cine ai spune că ai legat relații mai strânse? Cu care dintre colegi te vezi și-n viața privată?
Cu niciunul nu mă văd fiindcă nu-mi permite timpul și nu e o exagerare. Cel mult mă mai întâlnesc pe la teatru cu unii dintre ei cu care se întâmplă să avem spectacol împreună și atunci mai povestim una alta. Petrec atât de mult timp la filmări și multe dintre secvențe sunt pline de tensiune, de momente cheie încât nivelul de concentrare e la maximum și de cele mai multe ori atmosfera de pe set este una extrem de serioasă și ne focalizăm cu toții atenția înspre a ne ieși cât mai bine în puținul timp pe care-l avem la dispoziție. Așadar nu prea e timp de stat, de socializat, fiindcă volumul de muncă este imens. În ceea ce privește relația colegială de pe platou, ea este una extraordinară. Comunicăm, ne înțelegem, ne ajutăm mereu între departamente, într-un cuvânt suntem cu adevărat o echipă. Filmez aproape cu toate personajele, dar ca număr de scene, cred că ponderea e în favoarea celor doi parteneri minunați și anume Șerban Pavlu (care mă și ghidează în serial, fiind șeful meu) și George Mihăiță (în al cărui clan mă infiltrez și trăiesc momente de maximă intensitate). O bucurie să lucrez cu amândoi, sentiment comun de altfel și în cazul celorlalți colegi de platou.
Și dacă tot am ajuns la viața privată, ce face omul Denis atunci când e departe de lumina reflectoarelor? Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Învață texte noi pentru scenele din ziua următoare, asta face. Nu știu cum arată o zi, dar știu sigur că mai multe zile arată la fel. Mai exact mă trezesc, merg la filmări, petrec acolo ceva timp (mult), vin acasă târziu și încep să mă pregătesc pentru a doua zi și tot așa. Ce vreau să spun prin asta e că ritmul de filmare este incredibil de rapid, textul de cele mai multe ori e învățat în seara de dinainte pentru că având filmări în fiecare zi (sâmbete,duminici inclusiv dacă e cazul), nu există altă variantă decât să ajungi acasă și să te pui pe învățat text pentru următoarea zi. Ori dacă vrei ca secvențele tale să rămână la o anumită calitate a actoriei, trebuie să-ți dedici mult timp (din ăla puțin pe care-l ai oricum) cât să înveți textul temeinic și mai mult decât atât să te simți în confort cu el încât să poți aplica peste și alte indicații regizorale sau tehnice, toate astea în timp ce vorbele spuse să rămână la fel de credibile și autentice, să știi ce vrei de la scenele respective, să conștientizezi continuu parcursul personajului tau că poate ziua următoare tu filmezi continuarea unor secvențe pe care le-ai filmat cu vreo lună-două în urmă și tot acest proces repetat în fiecare zi e un mare consumator de energie care te privează de timpul liber încât ajungi uneori ca tot ce-ți dorești să fie un somn bun sau puțină relaxare. Asta dacă îți pasă și te dăruiești ca totul să iasă cât se poate de bine, altfel poate e mai simplu să închizi ușa după tine și să nu te mai gândești la lucrurile sus menționate sau să te gândești abia ziua următoare pe platou, dar cu siguranță nu e cazul meu, nu așa tratez eu lucrurile.
