Redactia.ro
Home » Stil de viață » Experiența traumatizantă a unei românce în Italia, angajată ca îngrijitoare: „Mă chema ‘servitoare’ și nu pe nume”

Experiența traumatizantă a unei românce în Italia, angajată ca îngrijitoare: „Mă chema ‘servitoare’ și nu pe nume”

În speranța că vor avea o viață mai bună, mulți români părăsesc granițele țării și aleg să lucreze în alte state, unde au șansa să câștige mai mult. Salariile mici din România îi împing să facă sacrificii enorme și să stea departe de cei dragi pentru perioade lungi de timp, iar uneori ajung chiar în situații deosebit de periculoase. Elena, o femeie plecată în Italia să lucreze ca îngrijitoare, a fost victima sclaviei moderne și abia acum și-a găsit curajul să povestească public ce i s-a întâmplat.

Experiența traumatizantă a unei românce în Italia, angajată ca îngrijitoare: „Mă chema ‘servitoare’ și nu pe nume”

Elena a plecat în Palermo, Italia, cu gândul că va putea lucra și va asigura familiei sale o viață mai bună. Așa a ajuns în casa unei contese, unde se ocupa de menajul casei. Făcea curățenie și a făcut tot posibilul să-și îndeplinească sarcinile cât mai bine, dar eforturile sale nu au fost apreciate de angajatoarea sa. Pe lângă faptul că lucra permanent, a fost înjosită și tratată ca o adevărată slujitoare.

Ziua femeii începea dis-de-dimineață, când trebuia să facă curat în locuința de trei etaje ale contesei Ana. Totul trebuia să fie în perfectă ordine, iar sarcinile sale nu se opreau aici. Persoanele pentru care lucra aveau pretenția că Elena să stea în permanență lângă ele atunci când serveau masa, fără să-i asigure însă mâncarea sau alte bunuri de care avea nevoie. A fost nevoită de multe ori să ia mâncare pe ascuns și să o consume atunci când nu era văzută, deoarece stăpâna sa nu considera că este demnă să primească mai mult decât alimente de bază, cu care trăia în România.

În cele din urmă însă, coșmarul Elenei s-a terminat. După multe nopți de plâns, a decis să plece și să lase totul în urmă.

„Eram plătită cu 500 de euro și aveam un palat de casă de curățat căci lucram pentru contesa Ana, care mă chema ‘servitoare’ și nu pe nume. Palatul avea trei etaje cu balcoane de jur împrejur, eu trebuia dimineața să șterg praful de pe frunzele plantelor. Trebuia să stau drepți lângă masă când ele mâncau, ca să le servesc, trebuia să spăl lenjeria intimă la mână, trebuia să curăț movile întregi de obiecte de argint, că mi se întorceau mațele de la mirosul soluției de curățat. Mâncare puțină, căci acasă la mine trăiam cu cartofi, așa spunea fata contesei. Așteptam seara, ca să iau câte o bucată de pâine de unde o aruncau și să o mănânc sub cearșaf, cu lacrimi. Mi-am adunat forțele și curajul și am plecat”, povestește Elena, potrivit rotalianul.com.

Ce sfat are Elena pentru femeile care se află într-o situație asemănătoare cu a ei

După această experiență, Elena își dorește ca nicio altă femeie să nu treacă printr-o experiență asemănătoare cu a ei. Astfel, a avut un ultim mesaj de transmis, prin care și-a încurajat semenele să nu accepte niciodată mai puțin decât merită.

„Aveți grijă de sufletul și sănătatea voastră fetelor, curaj, spuneți, vorbiți, cereți, încercați schimbările fără frică! Nu vă lăsați călcate în picioare de nimeni, trăim doar o dată!”, a încheiat aceasta.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: