O explozie puternică a avut loc marți seară la parterul unui bloc din Buftea, județul Ilfov, iar clădirea este în pericol de prăbușire. Potrivit primelor informații, există patru victime, printre care s-ar afla și un copil.
Explozie la un bloc din Buftea
Autoritățile au transmis că deflagrația a fost provocată de o butelie și nu a fost urmată de incendiu. Apartamentul afectat se află la parterul unui imobil cu regim P+1. La fața locului au intervenit urgent cinci autospeciale de stingere, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru intervenție la înălțime, cinci ambulanțe SMURD, autospeciala pentru transport victime multiple și șase echipaje SABIF, potrivit PRO TV.
Patru persoane rănite, imobilul riscă să se prăbușească
Locatarii sunt evacuați pe o rază de 50 de metri, având în vedere riscul ridicat de colaps al clădirii.
Echipele de salvare verifică în continuare dacă există și alte persoane surprinse de explozie. În același timp, la Ministerul Sănătății a fost activată o celulă de urgență, coordonată de ministrul sănătății, în care sunt incluse spitalele de urgență: Spitalul „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Floreasca și Spitalul Universitar de Urgență București.
Sursa foto: Arhivă




















