Mirela Loșniță
Viața lui Leslie era una simplă, dar meticulos organizată. Femeie trecută de prima tinerețe, își împărțea timpul între treburi casnice și devotamentul față de logodnicul ei, Peter, un bărbat rece, exigent și lipsit de recunoștință. Însă o livrare greșită – un colier impresionant, ajuns la ea din întâmplare – avea să declanșeze o ruptură dureroasă, dar eliberatoare.
Femeia care a primit din greșeală un colier de lux
Într-o dimineață ca oricare alta, Leslie își începe ziua făcând ceea ce știa cel mai bine: ordine. Calcă cu grijă cămășile lui Peter, le așază pe umerașe după culori și bifează cu satisfacție lista de sarcini pe care o scrisese cu o seară înainte. Încă din copilărie, Leslie își găsise echilibrul în liste – de teme, de curățenie, de cumpărături. Era modul ei de a păstra controlul într-o lume în care nu i se recunoștea nimic.
După ore de curățenie, vine momentul ei preferat: gătitul. Se apucă de lasagna, felul preferat al lui Peter. Îi place să-i gătească, chiar dacă el rar o apreciază. În timp ce legumele sfârâie în tigaie, sună soneria. Surprinsă, deschide ușa și dă peste un curier.
– Este apartamentul 4421? întreabă el grăbit.
– Da, cine trimite?
– Nu scrie. Doar să semnați aici.
– Încă sunt domnișoară… dar nu pentru mult timp, răspunde Leslie cu un zâmbet timid.
Pachetul e mic, dar greu. Înăuntru – un colier splendid, cu pietre colorate. Leslie rămâne fără cuvinte. „Peter? O fi fost o surpriză?” Dar ceva nu se potrivește. Peter nu dăruise niciodată nimic de valoare. Nici măcar flori.
Își pune colierul la gât, se privește în oglindă. Se simte frumoasă. Prețuită. Apoi… simte miros de ars. Lasagna! Când o scoate, e deja prea târziu.
În acel moment, sună din nou soneria. Peter. Bărbatul intră tăcut, îi aruncă haina, simțind mirosul de ars.
– Ai ars mâncarea. Iar. Eu muncesc toată ziua și tu nu ești în stare să gătești ceva comestibil!
– M-am luat cu un cadou… – începe Leslie.
Peter se oprește brusc când vede colierul.
– De unde îl ai?! Cine ți l-a dat?
– Nu… nu știu… a fost livrat… am crezut că tu…
– Minți! Ai pe altcineva! Te credeam altfel! Pleacă din casa mea!
Peter își scoate inelul, îl aruncă pe jos și închide ușa dormitorului trântind-o cu forță.
Leslie rămâne singură, rănită și confuză. Își face bagajele, încă sperând că poate, când Peter se va liniști, o va ierta. Dar în același timp, un gând îi încolțește în minte: trebuie să aflu cine a trimis colierul.
Caută ambalajul și găsește o chitanță cu o adresă necunoscută. Decide să meargă acolo. Ajunge în fața unei vile impunătoare. Un majordom deschide ușa și, fără ezitare, spune:
– Domnul Rodri vă așteaptă.
Leslie e șocată. Cum să o aștepte? Este condusă într-un birou impunător, unde un bărbat distins, cu păr grizonat și privire blândă, o întâmpină.
– Bună ziua, vă rog, luați loc.
Leslie, emoționată, îi explică totul.
– Îmi pare rău, a fost o greșeală. Sora mea are aceeași adresă, dar în alt oraș. Curierul a livrat greșit. Dar m-a impresionat că ați venit personal să-l returnați.
Leslie îi întinde colierul.
– Din păcate… această întâmplare mi-a distrus logodna. Peter nu m-a crezut că a fost o greșeală…
– Vă rog să mă iertați că pun întrebarea, dar… merită să vă căsătoriți cu cineva care nu are încredere în dumneavoastră?
Leslie nu știe ce să răspundă. Ochii i se umplu de lacrimi. Domnul Rodri se uită la ceas.
– Este târziu. Nu vreți să rămâneți la cină? Mâine mergem împreună să lămurim situația cu logodnicul dumneavoastră.
Leslie acceptă, copleșită de amabilitate. La cină, atmosfera e relaxată. Pentru prima dată după mult timp, râde sincer. Nu se teme că va spune ceva greșit. Se simte în siguranță.
La un moment dat, se ridică.
– Ar trebui să merg la culcare. Peter… poate mă așteaptă.
Când să plece, domnul Rodri o oprește ușor, atingându-i mâna.
– Trebuie să vă mărturisesc ceva. Colierul… nu a fost o greșeală. Nu am nicio soră. L-am trimis la întâmplare, într-un impuls. Sunt singur de mulți ani. Toți mă văd doar prin prisma banilor. Dar cu dumneavoastră… am simțit ceva. Nu cer nimic. Doar o șansă de a vă cunoaște.
Leslie fuge în cameră. Se simte vinovată. Confuză. Dar în același timp, o atrage acest om blând, sincer, diferit.
Dimineața, pornesc împreună spre casa lui Peter. Tăcerea din mașină e grea.
– Îmi pare rău pentru aseară… – spune Rodri.
Leslie îi ia mâna.
– Nu aveți de ce să vă scuzați.
Ajunși la Peter, Leslie îi povestește totul. Rodri confirmă. Peter e tulburat.
– Îmi pare rău, Leslie. Am greșit. Îmi lipsești. Hai să o luăm de la capăt.
Scoate inelul și îngenunchează. Leslie privește. Apoi se uită în direcția mașinii lui Rodri, gata să plece.
Tot ce am vrut e aici, își spune. Și totuși, nu simt nimic.
– Îmi pare rău, Peter. La revedere.
Se întoarce și fuge spre mașina lui Rodri. În sfârșit, își dă voie să aleagă o viață în care e prețuită. O viață în care poate fi cu adevărat fericită.
