Redactia.ro
Home » Știri » Firea renunță la taxa Oxigen. Cum își recuperează banii cei care au achiziționat deja o vinietă

Firea renunță la taxa Oxigen. Cum își recuperează banii cei care au achiziționat deja o vinietă

taxa Oxigen

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a abrogat, luni, hotărârea privind taxa Oxigen. Decizia a fost adoptată cu 35 de voturi favorabile şi 8 abţineri. În ceea ce privește vinietele achiziționate până în prezent, contravaloarea acestora va fi returnată, anunță Municipalitatea.

Proiectul a figurat pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei CGMB, de luni. În referatul de aprobare, semnat de primarul general, Gabriela Firea, se aminteşte că pe 24 octombrie 2019, CGMB a adoptat proiectul de hotărâre nr. 539 privind măsuri concrete de îmbunătăţire a calităţii aerului în Bucureşti.

„Chiar dacă în timpul dezbaterii publice nu a existat un procentaj masiv de opinii potrivnice măsurilor propuse, cei mai mulţi bucureşteni doresc măsuri anti-congestie în trafic şi antipoluare, inclusiv anumite restricţii de circulaţie pentru cei care poluează, precum şi plata unei viniete ecologice, pe principiul poluatorul plăteşte. După intrarea în vigoare a actului normativ, a sporit numărul contestatarilor, mulţi dintre aceştia formulând plângeri împotrivă sau contestându-l în instanţă”, se arată în document.

În această situaţie, s-a realizat o consultare publică a bucureştenilor cu privire la menţinerea sau nu a vinietei antipoluare, precum şi a restricţiilor din zona central, cea mai afectată de poluare, pentru autoturismele intens poluante: non Euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3.

Câți bucureșteni au plătit deja taxa Oxigen

„Un număr de peste 85% dintre respondenţi susţin anularea restricţiilor şi a vinietei. S-au înregistrat şi un număr de 441 de plângeri prealabile formulate de cetăţeni sau organizaţii care cer în instanţe anularea hotărârii prin care s-a introdus vinieta antipoluare”, se mai precizează în documentul citat de Agerpres. Potrivit Primăriei Generale, 1.600 de cetățeni achiziționaseră vinieta „Oxigen”, până pe 25 februarie.

„Am inițiat acel proiect pentru a veni în sprijinul și completarea măsurilor luate de Primăria Capitalei pentru a îmbunătăți calitatea aerului. În timpul dezbaterii publice privind introducerea vinietei ecologice, cei mai mulți dintre bucureșteni nu s-au opus măsurilor. Cu toate acestea, după intrarea în vigoare a actului normativ, respectiv dată de 01 ianuarie, au apărut foarte mulți contestatari ai proiectului, iar unii dintre aceștia au depus plângeri prealabile, solicitând în instanța anularea hotărârii pentru introducerea măsurii antipoluare.

Prin urmare, am realizat – la acel moment – o consultare publică, iar 85% dintre respondenți au susținut anularea restricțiilor de circulație și a vinietei. De asemenea, au fost înregistrate și 441 de plângeri prealabile formulate de cetățeni sau organizații, care cer în instanța anularea hotărârii privind introducerea vinietei”, a spus primarul general, Gabriela Firea.

Taxa Oxigen

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a renunţat la taxa Oxigen! Decizia a fost luată în urma unui sondaj realizat pe Facebook. Detalii, la Ştiri, la ora 19.30.

Publicată de National 24 Plus pe Marţi, 25 februarie 2020

Edilul spune că nu abandonează proiectul Oxigen în sine

„Continuăm cu o mulțime de alte măsuri – unele sunt deja începute, altele în plan – altele au avut etape pilot și dorim extinderea lor, pentru că au înregistrat succes, așadar lucrăm la acest capitol în continuare – pe mai multe planuri. Este doar o bătălie pe care va trebui, poate, să o regândim, războiul cu poluarea continuă”, a spus Firea.

Primăria Capitalei arată că va derula în continuare proiecte pentru achiziția de mijloace de transport în comun nepoluante, eliminarea autoturismelor intens poluatoare din traficul bucureștean prin extinderea programului de eco-vouchere, proiectele care privesc construirea de parcări de tip park&ride la intrările în oraș, proiectele pentru amenajarea pistelor de biciclete, plantarea copacilor, dar și realizarea Centurii verzi – proiect care depinde parțial de alte instituții ale statului.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: