Familia Clejanilor a primit o lovitură dură, chiar în Săptămâna Mare. Părea că lucrurile se așezaseră pentru Fulgy, însă în prag de sărbătoare, mezinul familiei Clejani a primit o sentință grea.
Fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani, Fulgy, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru ilegalitățile comise. Sentința a venit în urma tâlhăriei comise anul trecut: a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. În acest timp toată activitatea îi va fi urmărită de către organele de poliție.
„Condamnă pe inculpatul Manole Dan Constantin Fulgeras, la pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie-fapta din 10.07.2021. (….)
Interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, pe durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…), se arată în decizia instanței.
Fiul Clejanilor, pus la muncă în folosul comunității
Totuși, norocul nu l-a părăsit, iar Fulgy a primit închisoare cu suspendare. Asta înseamnă că timp de doi ani va fi sub atenta supraveghere a poliției și va putea fi închis dacă provoacă probleme. Tânărul va fi obligat, însă, să muncească în folosul comunității pentru 60 de zile și să respecte mai multe reguli stricte.
Astfel, fiul Clejanilor va trebui să anunțe organele de poliție dacă va părăsi domiciliul mai mult de cinci zile. Și asta nu e tot.Fulgy trebuie să raporteze și dacă își va schimba locul de muncă. De altfel, va trebui să meargă constant la secția de poliție pentru a semna și va fi vizitat mereu de un consilier de probațiune.
Fiul Clejanilor este obligat să plătească și daune materiale consistente la care se adaugă și cheltuieli de judecată. Astfel, este obligat să scoată din buzunar 10.000 de lei daune morale pentru Kirmizigul Kevin – Serif. Dar și 4500 de lei pentru stat, conform fanatik.ro. Până la momentul redactării acestui articol, nici Fulgy, nici părinții săi nu au comentat nimic despre asta.
‘Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. (…)”, a decis instanța.