Florin Ristei și Naomi Hedman formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. Cum au fost dați de gol cei doi.
Florin Ristei și Naomi Hedman, vor deveni părinți?
Florin Ristei și Naomi Hedman formează unul dintre cele mai noi și neconvenționale cupluri din showbiz-ul românesc. Relația celor doi a avansat extrem de repede, astfel încât se zvonește că cei doi îndrăgostiți sunt pregătiți să devină părinți. Zvonurile sunt întemeiate de un detaliu de pe rețelele de socializare care i-a dat de gol.
Florin Ristei a postat o fotografie pe Instagram, iar comentariul brunetei din dreptul fotografiei i-a pus pe gânuri pe urmăritori. Naomi a pus mai multe emoticoane la fotografia pe care Ristei a postat-o, printre care și două emoticoane cu bebeluși. Însă, cele două emoticoane au fost de ajuns pentru ca fanii să speculeze că cei doi ar putea să devină părinți.
”@hmnaomi Un bebeluș pe drum? Yuuuuhuuu! Voi doi sunteți tare dulci!🥰❤️”, a fost comentariul unei fane a cuplului.
Însă, Naomi și Florin Ristei nu au comentat zvonul până în acest moment. Juratul de la X Factor pare să fie mai fericit ca niciodată în brațele brunetei. Naomi este cea care a spus primul”te iubesc”.
”Sings* * Te iubesc, te iubesc, te iubesc! Fără tine nu trăiesc 💃🏾💃🏾🤣🤣🤣🤣❣️”, a scris Naomi în dreptul unei alte fotografii în care apare în brațele lui Florin Ristei.
Însă, mai multe vedete din showbiz-ul românesc sunt încântate de relația pe care cei doi o au. ”Îți stă bine așa #F.I.E.R.T ❤️”, a spus Speak.
Florin Ristei, pregătit să meargă în fața altarului?
Florin Ristei pare să fie mai fericit ca niciodată în brațele brunetei Naomi Hedman. Astfel, juratul de la X Factor pare că are noroc atât pe plan profesional, cât și pe plan sentimental. Norocul pare să îi surâdă din ce în ce mai mult artistului. Ristei este juratul emisiunii pe care a și câștigat-o, în urmă cu șapte ani. Tot aici a cunoscut-o și pe femeia alături de care este acum, Naomi Hedman.
În urmă cu câteva zile, Florin Ristei a făcut o declarație controversată cu privire la căsătorie. Artistul a precizat că nu a cerut nicio fată în căsătorie, dar că nu este timpul trecut.
Întrebat cum va lua măsura inelului perfect pentru a o cere în căsătorie pe cea care îi va fi parteneră, artistul a mărturisit că a găsit prin casă un inel, dar nu a dat mai multe detalii, lăsând loc de interpretări.
”Nu! Odată am luat mărimea cu o ață, în joacă. Și săptămâna trecută făceam curat prin casă și am călcat pe ceva și zic: uite, și-a scăpat cineva un nasture. Ce crezi, era un inel pe jos. Din greșeală am călcat și tot din greșeală l-am băgat sub pat”, a spus Florin Ristei, amuzat, în emisiunea ”Neatza cu Răzvan și Dani”. Aparent, Florin Ristei își dorește să se căsătorească, însă momentan nu se grăbește cu privire la acest aspect din viața lui.
Naomi Hedman locuiește în Londra și a devenit cunoscută după ce a participat în cadrul show-ului britanic, «Ex on the beach», acolo unde a jucat un rol de ispită. Anul acesta, bruneta a participat la X Factor, unde l-a cunoscut pe juratul Florin Ristei, care i-a devenit iubit.
Naomi a făcut furori pe scena X Factor, la prima apriție. Însă, nu i-a impresionat suficient de mult pe jurați. Astfel, Naomi a mai cerut o șansă pentru a-și pune în valoare talentul, iar juratul Florin Ristei s-a oferit să o sprijine într-un duet pentru a doua piesă. Naomi a mers mai departe în grupa Deliei în Bootcamp, în urma căruia a plecat, după ce nu a primit un loc pe scaun.