Grigore Madalina
Fosta Miss World România 2023, Ada-Maria Ileana, vorbește deschis despre una dintre cele mai dificile etape din viața ei. La doar 28 de ani, tânăra a primit două diagnostice care au ajutat-o, în sfârșit, să înțeleagă confuzia, anxietatea și epuizarea cu care a trăit ani la rând. După un parcurs marcat de burnout și neliniște constantă, medicii i-au confirmat că este neurodivergentă, fiind diagnosticată atât cu ADHD, cât și cu autism, potrivit Cancan.ro.
Elegantă, sigură pe sine și mereu zâmbitoare în aparițiile publice, Ada-Maria Ileana ascundea în spatele imaginii perfecte o luptă invizibilă. Fostă Miss Tourism, Miss World România 2023, profesoară de limba engleză și una dintre cele mai discutate concurente de la Love Island România, ea a simțit dintotdeauna că este „diferită”, fără a putea explica exact de ce. Mult timp, a pus totul pe seama anxietății, stresului sau oboselii. Abia la maturitate a primit răspunsurile care i-au schimbat complet perspectiva asupra propriei vieți.
Diagnosticul care a adus liniște, nu teamă
Ada-Maria Ileana a primit diagnosticul de ADHD la vârsta de 25 de ani, iar trei ani mai târziu medicii i-au confirmat și autismul. Deși vestea ar fi putut fi devastatoare pentru mulți, pentru ea a fost, paradoxal, o ușurare.
Tânăra mărturisește că bănuia de ceva timp că se află pe spectrul autist, după ani întregi în care a citit studii, a comparat experiențe și a recunoscut în sine numeroase simptome. Diagnosticul oficial nu a venit ca un șoc, ci ca o confirmare a unui adevăr deja acceptat.
Ea explică faptul că multe femei adulte rămân nediagnosticate, inclusiv în România, deoarece autismul se manifestă diferit față de cazurile clasice întâlnite la băieți. Fetele, spune ea, învață de mici să își mascheze dificultățile, ceea ce face ca semnele să fie trecute cu vederea în copilărie.
„M-am simțit mereu ca un extraterestru uitat pe Pământ”
Privind înapoi, Ada spune că sentimentul de a fi diferită a fost prezent toată viața. Deși nu se încadra în tiparele clasice, semnalele au existat mereu. A învățat să citească la doar trei ani, fără să fie împinsă de părinți, și a avut rezultate școlare excelente fără un efort considerabil. În schimb, integrarea socială a fost mereu o provocare.
Prietenii, relațiile și situațiile sociale au reprezentat o sursă constantă de stres. Tranzițiile și schimbările o speriau, iar anxietatea a devenit atât de prezentă, încât, ajunsă la psihiatru în jurul vârstei de 20 de ani, a realizat că nici nu știe cum arată viața fără această stare.
Familia a avut bănuieli încă din copilărie
Părinții ei nu au fost luați prin surprindere de diagnostic. Ada le-a vorbit deschis despre suspiciunile sale încă de la început, iar mama ei, care are formare în psihoterapie, a acceptat rapid explicația, mai ales după ce a aprofundat subiectul.
Ea spune că mama sa a avut încă din copilărie anumite suspiciuni, însă abia acum semnele devin clare. Pentru tatăl ei, lucrurile au fost mai greu de înțeles, poate și pentru că anumite trăsături ale Adei îi sunt familiare, autismul având și o componentă genetică.
Reacțiile din jur au fost amestecate. Prietenii neurodivergenți nu au fost surprinși deloc, în timp ce persoanele cu idei preconcepute despre cum „arată” autismul au avut dificultăți în a accepta realitatea, chiar dacă observaseră de-a lungul timpului anumite „ciudățenii”.
ADHD-ul descoperit prea târziu
Diagnosticul de ADHD a venit la 25 de ani, după ce un psihiatru a îndrumat-o către o evaluare amănunțită realizată împreună cu un psiholog clinician. Ada explică faptul că deficitul de atenție a devenit cu adevărat problematic spre finalul facultății și în perioada masteratului, când a fost nevoită să se concentreze pe sarcini academice de durată.
În copilărie și adolescență, rezultatele bune la școală au mascat dificultățile reale. Procrastinarea, lipsa motivației și efortul uriaș necesar pentru a începe activități erau semne clare, dar ignorate.
Semnele timpurii, confundate cu „lenea”
Ada spune că, neavând componenta de hiperactivitate, ADHD-ul ei nu era evident din exterior. Profesorii îi reproșau uneori lipsa de implicare, însă performanțele școlare au făcut ca nimeni să nu investigheze mai departe.
Își amintește cum mintea îi zbura constant în timpul orelor, mai ales la materiile care nu o interesau, și cum avea dificultăți majore în gestionarea timpului, ajungând frecvent să întârzie. Nevoia de rutină, specifică autismului, intra adesea în conflict cu lipsa de organizare asociată ADHD-ului.
Între haos, epuizare și reconstrucție
Viața cu ADHD și autism, la vârsta adultă, nu este deloc simplă. Ada descrie o luptă continuă între nevoia de noutate și teama de schimbare, între dorința de structură și imposibilitatea de a respecta o rutină. Toate acestea au dus, în timp, la episoade repetate de burnout.
Diferența majoră este că acum, înțelegând cauza acestor dificultăți, nu se mai învinovățește. A învățat să își adapteze viața la propriile nevoi, să se odihnească mai mult și să lucreze în momentele în care are energie, fără să se forțeze. Rezultatul a fost o productivitate mai bună și o scădere semnificativă a anxietății și episoadelor depresive.
Mesajul ei pentru femeile care se tem să ceară ajutor
Ada-Maria Ileana transmite un mesaj clar femeilor care bănuiesc că ar putea fi neurodivergente, dar se tem să meargă la evaluare. Ea recunoaște că și ea a fost ignorată de unii specialiști și că domeniul este încă insuficient explorat în cazul femeilor.
Tânăra le încurajează să se informeze, să observe cât de mult le afectează simptomele viața de zi cu zi și, dacă simt nevoia, să caute ajutor specializat. În prezent, spune ea, există opțiuni și în România, atât pentru diagnostic, cât și pentru tratament.
