Redactia.ro

Fratele lui Andrei Versace, prima reacție despre moartea care a zguduit lumea mondenă

Andrei Versace a murit. Sursă foto: Instagram

Andrei Versace a fost găsit fără viață în propriul său apartament din Sectorul 1 al Capitalei. Descoperirea a fost făcută la mai bine de șapte zile de la decesul celui autoproclamat „regele fițelor”. În aceste zile, rudele influencerului se pregătesc de înmormântare, iar fratele lui, Mihai, a făcut o serie de declarații care ar putea să dea ancheta peste cap.

Au trecut patru zile de când trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace a fost găsit fără viață în locuința sa. Misterul morții sale încă nu a fost elucidat, însă anchetatorii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. În ceea ce privește modul în care Andrei Pârvan a murit, autoritățile iau în calcul mai multe variante și încearcă să identifice ultimele persoane cu care a intrat în contact.

Ce spune fratele lui Andrei Versace

Astăzi, 23 iulie 2024, trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace a fost depus la capelă, acolo unde rudele, prietenii și cei care l-au cunoscut pot merge pentru a-și lua rămas-bun. Mihai, fratele influencerului, a fost nedezlipit de sicriul fratelui său. Moartea „regelui fițelor” este în continuare învăluită în mister, iar Mihai încearcă să afle în ce circumstanțe a murit Andrei.

Deși relația sa cu familia a fost uneori tensionată, Andrei a încercat în ultima perioadă să reia legăturile cu cei dragi. Fratele său, Mihai, a menționat că, în ciuda distanței care s-a creat între ei, Andrei a făcut eforturi să mențină o relație cât de cât normală.

Fratele său neagă speculațiile conform cărora Andrei ar fi fost ucis sau că ar fi avut probleme cu anumiți cămătari și interlopi. Mai mult, acesta își descrie fratele ca fiind un om generos, cu suflet mare și cu dare de mână.

„Într-adevăr, noi eram un pic mai reci în relație, dar reluasem ușor conversațiile. Chiar mi-a trimis „La mulți ani!” de ziua mea și mi se părea că era relativ ok. A trecut ceva timp, într-adevăr, poate aproape un an și ceva a trecut de când ne-am văzut ultima dată, dar în ultima perioadă reluasem relația cu el.

În primul rând, legat de speculațiile din presă, nu sunt majoritatea reale. El nu a fost omorât, nu a fost ucis, nu au fost urme de violență pe corpul lui. Deocamdată, cazul lui este nedeterminat și durează între trei și șase luni să se concluzioneze. A fost un om foarte darnic, foarte bun la suflet. Când nu avea, dădea dacă putea și restul. A fost un băiat rebel de mic, a făcut ce a vrut în mare parte, dar a fost atras de această parte a mondenității”, a declarat Mihai, fratele lui Andrei Versace, pentru Spynews.ro.

Luni, 22 iulie 2023, în urma efectuării necropsiei cadavrului, medicii legiști nu au găsit leziuni interne și externe

Cu toate acestea, rezultatele care vor dezvălui cu exactitate cauza morții vor fi disponibile abia peste un an. Totodată, legiștii au prelevat mai multe probe pentru a stabili dacă Andrei Pârvan a consumat substanțe interzise înainte de a muri.

„În cazul lui Andrei Pârvan, cauza este nedeterminată, având în vedere gradul de putrefacție. Nu are leziuni interne și externe, iar mai multe probe vor fi analizate în condiții de laborator. Rezultatul lor îl vom afla peste un an, un an și jumătate”, au precizat surse din anchetă pentru Gândul.

De-a lungul anilor, Andrei Versace a fost implicat în numeroase controverse, inclusiv conflicte cu interlopi și acuzații legate de consumul de substanțe interzise. Aceste aspecte ale vieții sale au contribuit la imaginea sa de rebel și au fost adesea subiect de discuție în mass-media. Cu toate acestea, Mihai a subliniat că multe dintre speculațiile care au apărut în presă nu sunt adevărate și că fratele său nu a fost o victimă a violenței sau a unor răfuieli cu cămătarii.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: