Redactia.ro
Home » Știri » Gabriela Firea, invitaţie surpriză pentru Liviu Dragnea. Ce i-a propus

Gabriela Firea, invitaţie surpriză pentru Liviu Dragnea. Ce i-a propus

Gabriela Firea, invitaţie surpriză pentru Liviu Dragnea. Ce i-a propus

Gabriela Firea l-a invitat pe Liviu Dragnea la o dezbatere pe tema bugetului şi îl acuză pe acesta că a tăiat 180 de milioane de euro din bugetul Primăriei Capitalei.

Primarul Municipiului Bucureşti i-a transmis şefului PSD să nu se mai ascundă după „Olguţa, Codrin şi Doiniţa” şi să explice „de ce vrea haos în Capitală”.

Îl invit pe Dl Dragnea la o dezbatere publică, cu cifrele şi dovezile pe faţă, la orice televiziune doreşte, oricât de prietenoasă cu el. Să vadă o ţară întreagă cine minte şi cine spune adevărul.

A tăiat aproape 25% din bugetul Primăriei Capitalei (180 milioane de euro) şi spune senin că bucureştenii nu vor fi afectaţi, pentru că a suplimentat repartiţia de bani la sectoare. O mare manipulare!

(…) Să nu se mai ascundă după Olguţa, Codrin şi Doiniţa! Să vina el personal să explice de ce vrea haos în Capitală!„, se arată într-o postare pe Facebook a Gabrielei Firea.

Gabriela Firea îl acuză pe Liviu Dragnea că vrea să se răzbune pe ea

Firea mai susţine că Liviu Dragnea „se face că nu ştie” că Primăria Capitalei şi cele şase primării de sector au prin lege atribuţii diferite şi, deci, facturi de plătit diferite.

Ea afirmă că Primăria Capitalei plăteşte pentru toţi locuitorii din Bucureşti subvenţia şi investiţiile pentru transportul public în comun, subvenţia şi investiţiile pentru termoficarea distrusă în 30 de ani de subfinanţare, dotările şi funcţionarea celor 20 de mari spitale, iluminatul public, consolidarea blocurilor cu bulină roşie, marile lucrări de infrastructură sau cele 15 teatre.

„Ceea ce face acum Dl Dragnea prin Legea Bugetului este falimentul Capitalei României dintr-un singur motiv: să se răzbune pe mine, pentru că am avut curajul să-i spun că izolează ţara şi distruge echipa politică.

Dovedeşte că îi urăşte pe bucureşteni, pentru că ei vor avea cu 25% mai puţine servicii publice, dacă Bugetul va fi votat în forma actuală de Parlament.

Le garantez locuitorilor din Bucureşti, cu sau fără buletin de Capitală, că voi lupta cu această monstruozitate de buget, şi ne vom adresa tuturor forurilor interne şi externe.

Funcţionarii şi demnitarii care pun în practică tot ceea ce comandă Dl Dragnea să se gândească de două ori, pentru că vor răspunde personal, posibil chiar şi pentru abuz în serviciu.

Dumnealui va fugi de răspundere, cum a făcut şi în cazul OUG 13 pusă la cale de el: când a văzut că reacţiile sunt negative, a dat vina pe cei mici. Ca un adevărat bărbat de stat!”, a adăugat Firea.

Dragnea o acuză pe Firea că minte

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat în urmă cu o zi că bugetul Capitalei nu a fost redus, ci dimpotrivă, explicând că toţi banii rămân pentru bucureşteni, doar că Primăria Capitalei şi primăriile de sector trebuie să decidă cum vor să împartă bugetul.

„Bugetul Bucureştiului nu s-a diminuat – dimpotrivă, s-a mărit.

Tot impozitul pe venitul local rămâne la nivelul Bucureştiului. Primarii de sectoare au solicitat o întâlnire cu ministrul de Finanţe, care le-a spus că toţi banii sunt pentru bucureşteni, dar hotărâţi-vă, primarii de sector şi primarul Capitalei, cum vreţi să se repartizeze între sectoare şi Primăria Capitalei.

Nimeni din Guvern sau Parlament nu a spus ‘acel procent merge la sectoare, acel procent merge la Primăria Capitalei’. A fost decizia lor, pe care noi o respectăm. Eu cred că e bine să înceteze minciunile astea.

Nu vor înceta minciunile, atunci n-o să mai las nicio minciună netaxată, să nu fie explicate lucrurile, ca oamenii să se poată convinge”, a declarat Dragnea, duminică, într-o conferinţă de presă.

Citeşte şi: PSD taie din bugetul serviciilor secrete. Unde ar urma să se ducă banii

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: