Cisco Systems, companie prezentă cu o subsidiară și în România, intenționează să concedieze aproape 4.000 de angajați ca parte a unei restructurări strategice orientate spre Inteligența Artificială. Anunțul vine paradoxal, imediat după raportarea unor rezultate financiare peste așteptări.
Rezultate record, urmate de tăieri de posturi
Gigantul tehnologic a raportat miercuri venituri în creștere cu 12%, ajungând la 14,15 miliarde de dolari, față de trimestrul corespunzător al anului trecut. Acțiunile companiei au urcat cu aproximativ 20% în tranzacțiile after hours, după închiderea sesiunii oficiale de tranzacționare.
Concedierile reprezintă ceva mai puțin de 5% din forța de muncă globală a Cisco. Compania cu sediul în San Jose a precizat că măsura reflectă strategia sa de a se poziționa pentru era AI, prin redirecționarea investițiilor către domeniile cu cea mai mare cerere și cea mai ridicată valoare.
Notificările pentru concedieri urmează să înceapă din 14 mai, la nivelul operațiunilor globale. Cisco a anunțat că va sprijini angajații afectați prin pachete compensatorii, acces la resurse de formare și asistență pentru găsirea unui nou loc de muncă prin programul său intern. Costurile totale ale planului de restructurare, inclusiv plățile compensatorii, sunt estimate la până la 1 miliard de dolari înainte de impozitare.
Miza pe AI: comenzi de miliarde de dolari
Cisco a obținut până în prezent comenzi în valoare de 5,3 miliarde de dolari pentru infrastructură AI din partea marilor operatori hyperscale. Dacă ritmul se menține, compania estimează că va genera aproximativ 9 miliarde de dolari din comenzi AI în anul fiscal 2026, față de estimarea anterioară de 5 miliarde de dolari. Veniturile din acest segment pentru anul fiscal curent sunt proiectate să ajungă la 4 miliarde de dolari, față de previziunile anterioare de 3 miliarde.
„Trebuie să luăm decizii dificile”
CEO-ul Cisco, Chuck Robbins, a trasat direcția strategic fără echivoc: „Sunt convins că Cisco va fi unul dintre acei câștigători. Asta înseamnă să luăm decizii dificile.”






















