Redactia.ro

Gigi Becali, declarații halucinante despre cearta lui Trump cu Zelenski: „Îl luam de mână și-l dădeam afară”

Gigi Becali, declarații halucinante despre cearta lui Trump cu Zelenski. Vineri seară, afaceristul a intrat într-o intervenție telefonică, în timpul emisiunii „Cutia Neagră” de la România TV. Latifundiarul din Pipera a criticat dur atitudinea lui Volodimir Zelenski, în timpul discuției cu Donald Trump. 

Volodimir Zelenski și Donald Trump, ceartă în Biroul Oval

Volodimir Zelenski și Donald Trump nu au reușit să semneze acordul-cadru privind accesul la minereurile de pământuri rare din Ucraina, după un schimb de replici tensionat în Biroul Oval. Documentul fusese negociat timp de câteva săptămâni și urma să fie semnat vineri, 28 februarie 2025, la Washington. Discuția celor doi a degenerat, iar Donald Trump l-a făcut praf pe președintele Ucrainei.

„Fie veţi încheia o înţelegere, fie ne retragem, iar dacă ne retragem, vă veţi lupta. Nu cred că va fi frumos”, i-a spus Trump lui Zelenski. „Nu ai atuuri. Odată ce vom semna acel acord, veţi fi într-o poziţie mult mai bună. Dar nu te comporţi deloc recunoscător, iar asta nu este un lucru frumos. Am să fiu sincer. Nu este un lucru frumos. Vă jucați cu al treilea război mondial”, i-a mai reproşat Trump.

Zelenski i-a răspuns, extrem de supărat: „În timpul războiului, toată lumea are probleme. Chiar și voi, dar voi aveți un ocean frumos și nu o simțiți acum, dar o veți simți în viitor. Doamne ajută, voi nu aveți război”.

Gigi Becali, de partea lui Donald Trump

Întâlnirea celor doi a făcut înconjurul lumii. Gigi Becali a ținut să-i ia apărarea lui Donald Trump și a criticat comportamentul președintelui Ucrainei.

„Să zică mersi că l-a scos afară, îl luam de mână și-l dădeam afară. Bă, ți-am dat milioane și ajutoare și vii să-mi spui mie, cum să mă simt, în țara mea?”, a declarat Becali, atacând astfel atitudinea lui Zelenski, la România TV. 

Mesajul lui Donald Trump după întâlnirea cu Zelenski

Într-un mesaj postat după întâlnire pe reţeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect faţă de SUA şi i-a transmis că poate să revină la o întâlnire cu el când „va fi pregătit pentru pace”.

„Mi-am dat seama că preşedintele Zelenski nu este pregătit pentru Pace dacă America este implicată, pentru că el simte că implicarea noastră îi dă un mare avantaj la negocieri. Eu nu vreau avantaj, eu vreau PACE. El a manifestat lipsă de respect faţă de SUA chiar în preţuitul Birou Oval. Poate să revină când va fi pregătit pentru pace”, a scris Trump în mesaj.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat și el ferm după negocierile tensionate de la Casa Albă cu omologul său american, Donald Trump. Liderul de la Kiev a mulțumit Statelor Unite pentru sprijinul oferit, dar a subliniat că Ucraina nu va accepta un acord care să o dezavantajeze strategic.

„Mulţumesc America, mulţumesc pentru sprijin, mulţumesc pentru această vizită. Mulţumesc preşedintelui SUA, Congresului şi poporului american. Ucraina are nevoie de o pace justă şi durabilă, iar noi lucrăm exact pentru asta”, a scris Zelenski, pe social media.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: