Deputatul neafiliat Gigi Becali a declarat joi, după întâlnirea avută cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, că a discutat cu Sorin Grindeanu despre variantele luate în calcul pentru funcția de premier.
Becali susține că viitorul șef al Guvernului ar urma să fie un independent, iar printre numele vehiculate s-ar afla Alexandru Nazare și Eugen Tomac.
Omul de afaceri a explicat că a ajuns mai târziu la consultările de la Cotroceni, deoarece a mers la biserică, însă ulterior a fost primit separat de președintele României.
„Am vorbit după aceea cu Grindeanu, că sunt mai bun prieten cu el. Nici el nu știe nume. Dar ce este sigur este că va fi unul independent. Am văzut că ați spus Tomac, mai e Nazare, și asta se vehiculează, din ce am vorbit eu cu Grindeanu. Sunt pe listă câteva variante, la care eu am spus ce auzisem și eu: Nazare și Tomac. Și astea două sunt pe listă, dar nu e hotărât. Asta mi-a spus Grindeanu”, a declarat Gigi Becali.
Becali: „Pe cine va desemna președintele va agrea și Grindeanu”
Deputatul a spus că, din punctul său de vedere, persoana desemnată de Nicușor Dan pentru funcția de premier va avea și susținerea liderului PSD.
„Ce am dedus eu? Că pe cine va desemna președintele va agrea și Grindeanu. Asta e deducția mea.”
Gigi Becali a vorbit și despre varianta unui premier independent și a spus că acest lucru nu înseamnă automat că viitorul Guvern va fi apolitic.
„Dacă cineva agreează, să zicem, logic vorbind, dacă niște partide sau o coaliție agreează un prim-ministru independent, asta nu înseamnă că e apolitic. Dacă toți miniștrii sunt politicieni, nu e tot politic?”, a spus Becali, potrivit Antena 3 CNN.
Ce spune Becali despre Nazare și Tomac
Deputatul neafiliat a afirmat că Alexandru Nazare ar fi mai potrivit pentru funcția de premier decât Eugen Tomac.
„Pot să apară probleme dacă o ținem așa fără Guvern, iar dacă vine un om care blochează țara, înseamnă că faci împotriva intereselor românilor.”
„Eu l-am întrebat pe Grindeanu de Tomac și Nazare, iar el a zis: «Nea Gigi, sunt și ei pe listă». Și eu i-am spus că, din punctul meu de vedere, Nazare e specialist. Asta i-am spus eu. Dacă vreți să-l puneți pe Tomac, puneți-l, dar nu se compară ca și competență, e diferență de la cer la pământ.”
Gigi Becali a precizat însă că îl apreciază și pe Eugen Tomac.
„Cu Tomac sunt prieten, pe Nazare nici nu-l cunosc. Îl văd cum vorbește. Ce, oamenii nu se văd? Din experiența mea, PSD are cadre pentru a putea guverna. Ei sunt partidul cu cei mai valoroși oameni. Sunt câțiva oameni deștepți”, a subliniat Becali.
Deputatul a explicat și cum a ajuns să fie primit separat de Nicușor Dan la Cotroceni.
Gigi Becali a declarat că, după ce a ieșit de la biserică, a sunat-o pe șefa departamentului de protocol de la Cotroceni, care i-a spus că discuțiile cu delegația aleșilor neafiliați s-au încheiat, dar că președintele îl primește doar pe el.






















