Nicolescu Daniela
În timp ce premierul Ilie Bolojan vorbește despre necesitatea reducerii cheltuielilor și pregătește valuri de concedieri în sistemul bugetar, sporurile pentru confidențialitate rămân o practică răspândită în numeroase instituții publice.
Deși gândite inițial pentru protejarea datelor sensibile, aceste „bonusuri pentru tăcere” sunt plătite inclusiv unor funcționari care nu lucrează efectiv cu informații clasificate.
Un spor născut dintr-o necesitate reală
Sporul de confidențialitate a fost introdus cu scopul de a recompensa și responsabiliza angajații care au acces la date sensibile sau la informații ce nu trebuie divulgate publicului. Într-un stat modern, protejarea informațiilor legate de justiție, securitate națională sau date personale este esențială. De aceea, mecanismul părea justificat în momentul apariției sale.
Problema a apărut odată cu extinderea necontrolată a acestui beneficiu. În lipsa unor criterii clare și stricte, sporurile pentru tăcere au fost acordate pe scară largă, inclusiv angajaților din funcții pur administrative. Astfel, ceea ce trebuia să fie o măsură de protecție s-a transformat într-un privilegiu costisitor.
Sporuri plătite pe bandă rulantă
Astăzi, mii de angajați ai statului primesc bani în plus pentru confidențialitate, indiferent dacă activitatea lor implică sau nu date sensibile. Funcționari din ministere, autorități locale, instituții centrale sau chiar personal administrativ beneficiază de aceleași sume ca judecătorii ori consilierii care gestionează informații cu adevărat delicate.
În multe cazuri, diferențierea lipsește aproape complet. Un simplu șofer sau un angajat care redactează rapoarte poate încasa un spor similar cu cel al unui magistrat sau al unui consilier juridic de rang înalt. Această uniformizare ridică întrebări serioase despre modul în care se cheltuiesc banii publici.
Cât costă tăcerea în instituțiile-cheie
Sumele plătite lunar pentru aceste sporuri sunt considerabile și se adaugă la salariile deja mari din sistemul public. Exemplele sunt grăitoare:
- Consiliul Superior al Magistraturii (CSM): președintele primește un spor cuprins între 2.023 și 2.394 lei, în funcție de vechime și grad. Vicepreședintele are între 1.958 și 2.315 lei, iar membrii aleși ai CSM primesc între 2.019 și 2.236 lei. Chiar și secretarul general beneficiază de un spor între 1.463 și 1.731 lei.
- Ministerul Justiției: un consilier de rang 1A poate încasa 2.828 lei doar din sporul de confidențialitate. Secretarul general are 1.246 lei, iar personalul juridic specializat primește până la 1.437 lei.
- Curtea Constituțională: sporurile ajung la valori de până la 2.354 lei lunar pentru conducere. Judecătorii CCR primesc între 2.000 și 2.263 lei, iar personalul administrativ între 1.400 și 1.700 lei.
Aceste sume se adaugă salariilor de bază, care sunt deja printre cele mai ridicate din aparatul public.
O povară pentru buget și pentru contribuabili
Într-o perioadă în care statul anunță reduceri de personal și reforme fiscale, menținerea acestor sporuri ridică probleme de credibilitate. Guvernul cere cetățenilor să accepte măsuri de austeritate, dar continuă să plătească lunar milioane de lei pentru discreția unor angajați care, în multe cazuri, nu gestionează date sensibile.
Premierul Ilie Bolojan a vorbit în repetate rânduri despre nevoia de tăieri și despre un sistem bugetar supradimensionat. Totuși, sporurile de confidențialitate nu par să fie primele vizate de reforme, deși reprezintă o cheltuială consistentă, susținută din taxele și impozitele plătite de fiecare contribuabil.
Lipsa de diferențiere, principala problemă
Unul dintre aspectele cele mai criticate este lipsa unor criterii clare de acordare. Sporul pentru tăcere ar trebui să existe acolo unde angajații gestionează efectiv documente confidențiale, dosare judiciare, decizii guvernamentale sensibile sau informații clasificate.
În realitate, însă, nu există o ierarhie între posturile critice și cele de execuție simplă. Astfel, discreția a devenit o „monedă de schimb” pentru toți angajații, indiferent de rolul lor. Această practică a dus la uniformizarea sporurilor și la apariția unor situații absurde în care un angajat care nu are acces la date sensibile câștigă la fel ca unul care lucrează zilnic cu documente confidențiale.
Ce urmează pentru sporurile de confidențialitate
În contextul reformei fiscale anunțate de Guvernul Bolojan, presiunea publică pentru reevaluarea acestor sporuri este tot mai mare. Economiștii și analiștii politici atrag atenția că bugetul de stat nu mai poate susține un sistem atât de generos de bonusuri, mai ales atunci când utilitatea lor este pusă sub semnul întrebării.
Reducerea sau chiar eliminarea sporurilor de confidențialitate pentru posturile fără responsabilități reale în protejarea datelor ar putea aduce economii semnificative. În același timp, ar transmite un mesaj de echitate și responsabilitate către cetățeni, care resimt din plin efectele creșterii taxelor și scăderii puterii de cumpărare.
Sporul de confidențialitate, gândit inițial ca o măsură necesară pentru protejarea datelor sensibile, s-a transformat treptat într-un privilegiu pentru mii de angajați ai statului. Lipsa de diferențiere între posturile cu adevărat expuse și cele pur administrative a făcut ca discreția să fie plătită la fel, indiferent de funcție.
În timp ce premierul vorbește despre austeritate și eficientizarea aparatului administrativ, realitatea arată că milioane de lei sunt direcționate lunar către un spor a cărui eficiență este cel puțin discutabilă. Întrebarea care rămâne este dacă Guvernul va avea curajul să reformeze cu adevărat acest sistem sau dacă „sporul pentru tăcere” va continua să fie un privilegiu plătit scump de contribuabili.
