Ianis Hagi a vorbit cu multă emoție despre fiul său, Georgios, și despre schimbările profunde din viața sa după ce a devenit tată. Pe lângă un an foarte bun din punct de vedere sportiv, 2025 a marcat pentru „Prințul” și o transformare majoră pe plan personal.
Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști români ai momentului, Ianis Hagi a trăit în acest an una dintre cele mai importante experiențe ale vieții sale: a devenit tată pentru prima dată. Fiul său, Georgios, a adus o bucurie imensă în familie și a schimbat complet prioritățile jucătorului.
Ianis Hagi, confesiuni emoționante despre fiul său, Georgios
Ianis Hagi a mărturisit că, odată cu venirea pe lume a lui Georgios, viața sa a căpătat un sens nou, iar el și soția sa, Elena, au început să privească totul dintr-o altă perspectivă.
„În viața privată îmi doresc să fim sănătoși ca și familie, să ne putem crește unul pe celălalt. Îl avem pe Georgios acum alături de noi, vrem să îl creștem și să îl ajutăm să devină o persoană cu încredere, să fie sănătos. În același timp, el are 4 luni, iar noi tot 4 luni avem de când suntem părinți, vrem să creștem împreună cu el, să învățăm.
(n.r. – Te-ai acomodat cu viața de tătic?) Da, m-am acomodat. Este, probabil, lucrul cel mai frumos care mi s-a întâmplat de când m-am născut. Eu și soția mea Elena ne doream foarte mult acest lucru. Acesta a fost și motivul pentru care am făcut pasul de a ne căsători, cu gândul de a crea o familie sănătoasă”, a declarat Ianis Hagi într-un interviu oferit pentru FRF.
Fotbalistul a vorbit și despre adaptarea la rolul de tată, recunoscând că această experiență este cea mai frumoasă din viața sa.
„O să ne dedicăm viața lui și, să dea Domnul, în viitor să avem și al doilea, al treilea copil. Mi s-a schimbat total viața și acum eu și Elena am trecut pe locul doi, el este pe primul loc și toată atenția este asupra lui”, a mai spus Ianis Hagi.
Georgios Hagi s-a născut pe 20 august, fiind primul copil al cuplului Ianis–Elena și, totodată, primul nepot al lui Gică Hagi. Venirea sa pe lume a fost un moment extrem de emoționant pentru întreaga familie.
După nașterea primului lor copil, Ianis și Elena și-au reorganizat complet viața, iar micuțul a devenit centrul universului lor. Cei doi își doresc să mai aibă copii, însă fără presiuni sau planuri rigide. Mărturisirile fotbalistului arată o latură profund personală și matură, confirmând că, dincolo de performanțele din teren, rolul de tată este cea mai importantă „victorie” din viața sa.




















