Ianis Hagi a transmis un mesaj emoționant după decesul lui Mircea Lucescu, subliniind impactul pe care fostul selecționer l-a avut asupra carierei sale și asupra unei întregi generații de jucători. Fotbalistul a evidențiat faptul că Lucescu a fost cel care i-a oferit încredere într-un moment dificil și l-a numit căpitan al echipei naționale.
Ianis Hagi, mesaj dureros după moartea lui Mircea Lucescu
Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Ianis Hagi i-a mulțumit fostului antrenor pentru sprijin și pentru rolul pe care l-a avut în formarea sa.
”Dragă nea Mircea, cu inima grea scriu aceste rânduri. Ați fost mai mult decât un antrenor: un mentor, un sprijin și un om care a modelat destine. Nu doar pe al meu, ci al unei întregi generații. Iar golul lăsat de plecarea dumneavoastră nu va putea fi umplut niciodată. Pentru mine nu ați fost doar o legendă a fotbalului românesc, ci omul care a crezut în mine atunci când poate nici eu nu o făceam pe deplin.
Dumneavoastră m-ați făcut căpitanul naționalei, mi-ați oferit o onoare pe care o voi purta în suflet toată viața. Eu și familia mea v-am iubit și v-am respectat profund, pentru tot ceea ce ați fost și pentru tot ceea ce ne-ați oferit. Sunt convins că, acolo unde sunteți acum, continuați să trăiți aceeași pasiune, să conduceți, să inspirați, așa cum ați făcut-o mereu. Vă mulțumesc din suflet pentru tot. Pentru încredere, pentru lecții, pentru onoarea de a vă fi aproape. Drum lin, domnule Mircea Lucescu. Nu vă voi uita niciodată”, a transmis Ianis Hagi.
Mircea Lucescu a încetat din viață marți, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde era internat de mai multe zile. Decesul a fost confirmat în jurul orei 20:30.
Fostul selecționer ajunsese la spital pe 29 martie, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice, în contextul înfrângerii suferite de România în fața Turciei. Din cauza problemelor de sănătate, nu a mai însoțit echipa la meciul amical din Slovacia, unde naționala a fost condusă de secundul Ionel Gane.
Federația Română de Fotbal a anunțat la începutul lunii aprilie încheierea mandatului lui Mircea Lucescu la conducerea echipei naționale. În perioada în care a fost selecționer, România a înregistrat un bilanț de 11 victorii, un egal și 6 înfrângeri, reușind calificarea în play-off-ul pentru Campionatul Mondial.






















