Georgescu Dragos
Discuția despre sistemul de pensii din România revine constant în centrul dezbaterilor publice, dar rareori este abordată cu o claritate atât de directă precum cea exprimată de premierul Ilie Bolojan. Invitat la B1TV, prim-ministrul a vorbit deschis despre una dintre cele mai sensibile teme sociale și economice ale momentului: vârsta de pensionare și sustenabilitatea sistemului pe termen lung.
Ilie Bolojan nu iartă pe nimeni. La cât va ajunge vârsta de pensionare în România. „Trebuie peste tot. Inclusiv MAI și MApN”
Pentru Bolojan, realitatea este simplă, chiar dacă neplăcută pentru mulți: România nu își mai permite pensionarea unor categorii de angajați la 48, 50 sau 52 de ani, iar creșterea vârstei de pensionare trebuie aplicată „peste tot”, inclusiv în sistemele speciale precum MAI și MApN.
Premierul a explicat că modul actual în care este structurat sistemul creează dezechilibre care nu mai pot fi susținute financiar, mai ales în contextul în care generațiile numeroase ale României se apropie de pragul pensionării. A folosit exemple concrete, a detaliat diferențele dintre activitățile operative și cele de birou din ministere și a vorbit despre ceea ce consideră a fi singura soluție realistă pentru ca statul să poată continua să plătească pensii decente în anii următori. În intervenția sa, Bolojan a încercat să transmită un mesaj ferm, structurat atât pe argumente financiare, cât și pe logica demografică.
Ideea centrală pe care a repetat-o în mai multe rânduri este că România nu mai poate susține pensionarea la vârste care se apropie de 50 de ani, indiferent de sectorul din care provin angajații. În prezent, în anumite instituții, inclusiv în Ministerul Afacerilor Interne și în Ministerul Apărării, pensionarea anticipată este posibilă în baza unor reglementări considerate speciale. Bolojan nu a criticat existența acestor reglementări în sine, ci modul în care ele sunt aplicate fără a ține cont de realitățile financiare actuale. A subliniat însă că există o diferență esențială între a lucra efectiv pe teren, în condiții dificile, și a ocupa o funcție administrativă într-un birou, iar această diferență ar trebui să se reflecte în vârsta de pensionare.
Probleme cu banii de pensii în România
În argumentația sa, premierul a descris acest dezechilibru cu un exemplu concret: una este să fii jandarm în stradă, nevoit să porți echipament greu de protecție, să te confrunți uneori cu manifestanți agresivi și să fii expus fizic și psihologic în mod direct, iar alta este să lucrezi într-un birou, într-un ritm care poate fi susținut până la 65 de ani fără riscuri majore. După părerea sa, sistemul de pensionare trebuie gândit astfel încât să reflecte aceste diferențe reale, nu doar principiile generale sau tradiția instituțională.
Ilie Bolojan a insistat că, indiferent de categorii sau excepții, România se confruntă cu o problemă de fond: generațiile numeroase vor ieși la pensie în anii următori, iar bugetul actual nu poate susține un număr atât de mare de beneficiari, mai ales dacă vârsta de pensionare rămâne scăzută pentru o parte dintre ei. A adus în discuție cifrele: aproximativ 450.000 de persoane vor ajunge la vârsta standard de pensionare în următorii ani, iar presiunea asupra sistemului va fi enormă. În aceste condiții, pensionarea timpurie nu mai este posibilă nici măcar în situațiile în care, în trecut, ea era justificată tradițional sau normativ.
Premierul a recunoscut că acest mesaj nu este unul comod și că nu va fi primit cu entuziasm, dar a spus că „trebuie să le spunem corect oamenilor” care este realitatea. A explicat că România este pe penultimul loc în Europa la numărul de persoane active implicate în economie, ceea ce înseamnă că baza de contribuabili este insuficientă pentru a susține un număr mare de pensionari ieșiți din activitate prea devreme. Dacă numărul celor care contribuie este mic, iar numărul celor care primesc pensie crește constant, sistemul se dezechilibrează inevitabil. Pentru Bolojan, acesta este motivul fundamental pentru care discuția despre vârsta de pensionare nu mai poate fi amânată.
În declarațiile sale, premierul nu a vorbit doar despre probleme, ci și despre direcția în care consideră că România trebuie să se îndrepte. A spus fără echivoc că vârsta de pensionare „trebuie ridicată peste tot”, apropiată cât mai mult de 65 de ani, indiferent de domeniu, dar cu o condiție importantă: să se țină cont de specificul activităților, în special de natura lor fizică și psihologică. A nuanțat astfel discuția, explicând că nu propune o uniformizare rigidă, ci o reformă în care criteriile sunt adaptate realităților profesionale.
Această perspectivă nu este nouă în dezbaterile europene. Multe state, confruntate cu probleme similare de demografie și sustenabilitate bugetară, au ridicat treptat vârsta de pensionare sau au modificat sistemele de pensii speciale. În România, însă, orice discuție despre creșterea vârstei de pensionare este privită cu reticență, mai ales în sectorul public, unde există tradiții și așteptări formate în timp. Bolojan încearcă să explice că această reticență nu poate modifica realitatea economică: un sistem care plătește pensii pentru persoane retrase prea devreme se va prăbuși inevitabil.
Insistând asupra argumentului economic, premierul a explicat că România nu poate finanța servicii publice mai bune – precum școli mai performante sau spitale mai bine dotate – dacă impozitele colectate provin de la un număr tot mai mic de persoane active. Logica sa este simplă: dacă forța de muncă scade, iar generațiile tinere sunt mai puțin numeroase, povara fiscală se adâncește și afectează întreaga societate. Creșterea vârstei de pensionare nu este, în acest context, un moft sau o preferință politică, ci o necesitate generată de dinamici demografice și economice pe care nu le putem ignora.
Declarațiile lui Ilie Bolojan vin într-un moment în care România se află deja într-un proces de redefinire a sistemului de pensii speciale, iar tensiunea dintre reformă și rezistența instituțională se simte în discursul public. În acest context, poziția premierului adaugă un nivel suplimentar de claritate, dar și de fermitate, sugerând că urmează măsuri mai profunde decât cele discutate până acum.
Pe de altă parte, premierul a recunoscut implicit că reformele vor trebui să fie diferențiate în funcție de activitatea efectivă a fiecărei categorii profesionale. A explicat că nu este realist să compari activitatea unui angajat al Jandarmeriei, expus zilnic unor situații de risc, cu cea a unui funcționar care își desfășoară activitatea exclusiv în birou. Din punctul său de vedere, statul are datoria să protejeze angajații din profesiile grele și să mențină un regim flexibil pentru cei care lucrează în condiții dificile, dar nu poate extinde aceste facilități la nivel general doar pentru că sunt populare sau tradiționale.
Declarațiile sale au generat reacții imediate în mediul public, mai ales în rândul celor care se apropie de pensionare și care văd în aceste cuvinte un semnal clar că regulile se vor schimba. Bolojan a anticipat această reacție și a încercat să explice de ce consideră că măsura este inevitabilă: fără o creștere a vârstei de pensionare, sistemul va intra într-o criză profundă, iar cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi tocmai cei care, în viitor, nu vor mai primi pensii suficiente sau corelate cu contribuțiile lor.
Reforma lui Bolojan
Un alt element important subliniat de premier este legat de modul în care România colectează impozite. Baza fiscală este prea îngustă, spune Bolojan, pentru a putea susține extinderea constantă a cheltuielilor publice, iar aceasta nu poate fi lărgită decât prin creșterea numărului de persoane active. Dacă o parte importantă dintre angajați se retrag devreme, presiunea cade pe cei rămași în activitate, iar acest lucru afectează competitivitatea economică a țării.
În opinia premierului, reforma pensiilor și creșterea vârstei de pensionare sunt parte dintr-o strategie mai amplă de reașezare a economiei pe baze mai sănătoase. A vorbit despre necesitatea unor politici fiscale și economice care să stimuleze participarea pe piața muncii, despre importanța investițiilor în educație și sănătate și despre legătura directă dintre numărul celor care lucrează și calitatea serviciilor publice. Pentru Bolojan, aceste lucruri nu pot fi separate: dacă România nu crește numărul de angajați activi și nu menține oamenii în câmpul muncii mai mult timp, niciun program social nu va putea fi finanțat corespunzător.
În finalul intervenției sale, premierul a prezentat ridicarea vârstei de pensionare drept „singura formă” prin care România poate avea pensii stabile și un sistem funcțional pe termen lung. A încercat să explice că nu este o măsură împotriva cuiva, ci o ajustare necesară pentru a proteja întregul sistem.
Tonul său a fost unul realist, uneori direct până la duritate, dar construit pe date și argumente economice. Este clar că premierul vede reforma pensiilor nu doar ca o politică necesară, ci ca pe o responsabilitate pe care statul trebuie să și-o asume deschis, fără promisiuni false și fără ocolirea adevărului.
Pentru mulți dintre cei care au urmărit declarațiile sale, acest discurs reprezintă poate începutul unei etape în care România va trebui să accepte schimbări profunde în modul în care își organizează politica socială. Pentru alții, mesajul este unul dificil, dar inevitabil. Pentru guvern, însă, pare să fie o direcție clar stabilită: vârsta de pensionare va crește, iar statul va încerca să construiască în jurul acestei măsuri un sistem de pensii pe termen lung sustenabil, așa cum insistă premierul Ilie Bolojan.
