Georgescu Dragos
În politică, numele se succed cu viteza cu care se schimbă afișele electorale. Figuri sonore apar, dispar, revin sau se pierd în anonimat, în funcție de ciclurile electorale, de alianțe conjuncturale și de dinamica inevitabil instabilă a vieții publice. România a traversat, în ultimii 20 de ani, epoci politice distincte, marcate de schimbări radicale la vârf, de dispute între palate, de lupte interne în partide și de transformări sociale profunde.
Cine ar conduce, de fapt, România. „Omul care face toate jocurile. Omul din umbră. El este persoana care rezolvă totul”
Și totuși, în tot acest peisaj mereu în mișcare, există un singur nume care a supraviețuit tuturor furtunilor, tuturor schimbărilor de putere și tuturor rotațiilor care au remodelat sistemul politic. Dumitru Dragomir, cu stilul său direct și lipsit de menajamente, a ales să vorbească despre acest personaj, pe care îl consideră „cel mai deștept om politic din această țară”.
Lucian Pahonțu, șeful Serviciului de Protecție și Pază, este omul despre care fostul președinte al LPF a făcut declarații ample, surprinzătoare și în același timp revelatoare privind modul în care se vede din exterior stabilitatea și influența reală a anumitor funcții. Pahonțu ocupă poziția de conducere în cadrul SPP din anul 2005 și, în acest răstimp, România a cunoscut două mandate prezidențiale complete ale lui Traian Băsescu, două ale lui Klaus Iohannis, iar acum se află sub președinția lui Nicușor Dan. Puterea s-a schimbat, alianțele s-au reconfigurat, echipele de la Cotroceni au fost înlocuite, dar Pahonțu a rămas acolo, în aceeași funcție, neclintit, ca un punct fix într-o scenă politică schimbătoare.
Declarațiile lui Dumitru Dragomir au venit în cadrul emisiunii „Profețiile lui Mitică”, de la fanatik, unde fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal l-a descris pe Pahonțu într-o manieră care i-a surprins chiar și pe cei obișnuiți cu franc-parler-ul său:
„Pahonțu e cel mai deștept om politic din această țară. Omul care face toate jocurile. Pahonțu este cel mai deștept din ultimii 25 de ani. Omul din umbră. El nu trage sforile, el este persoana care rezolvă totul. Iar Nicușor nu s-a atins de el.” Declarația lui Dragomir nu doar conturează imaginea unui om influent, ci îl poziționează ca o verigă esențială a mecanismului de funcționare a statului în ultimele două decenii.
Pentru fostul președinte al LPF, longevitatea lui Pahonțu în fruntea SPP nu este rezultatul unei simple inerții instituționale, ci al unui complex de factori care, în opinia sa, îl transformă într-o figură strategică, indispensabilă pentru toți cei care s-au succedat în funcția supremă în stat. Dragomir afirmă că „niciunul nu s-a atins de el, pentru că îi ajută”. A adăugat apoi, în stilul său caracteristic, că șeful SPP „trebuia să iasă de zece ani la pensie”, însă a rămas în funcție pentru că, spune el, este un „monstru sacru” al politicii românești, un „oracol” ale cărui opinii și recomandări nu ar fi fost ignorate niciodată.
Pentru cei care privesc scena politică din exterior, astfel de afirmații pot părea ori exagerate, ori încărcate de speculații, însă ceea ce atrage atenția nu este tonul spectaculos al lui Dragomir, ci un fapt obiectiv: continuitatea lui Pahonțu într-o poziție-cheie, într-o instituție care are atribuții vitale privind securitatea președintelui, a demnitarilor și a vizitelor oficiale. SPP este un serviciu cu responsabilități directe în ceea ce privește protecția celor mai importante instituții ale statului, iar stabilitatea la vârful unei asemenea structuri poate indica atât încrederea președinților consecutivi în profesionalismul celui care o conduce, cât și necesitatea menținerii unei continuități într-un domeniu extrem de sensibil.
Cine e Lucian Pahonțu
Cariera lui Lucian Pahonțu înainte de a prelua conducerea SPP arată o ascensiune constantă în structurile de ordine publică și intervenție. A fost comandant al Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române între 2002 și 2005, o unitate specializată în misiuni complexe, care implicau un nivel înalt de pregătire tactică. Anterior, între 1999 și 2002, a ocupat funcția de șef de Stat Major la Brigada 11 Mobilă Jandarmi București, o poziție în care responsabilitățile sale priveau coordonarea operațiunilor, organizarea forțelor și gestionarea unor situații delicate din punctul de vedere al ordinii publice. Această traiectorie profesională, desfășurată într-un context post-1990 caracterizat prin multe schimbări, a creat probabil profilul unui specialist perceput ca fiind capabil să gestioneze mize mari și riscuri semnificative.
În decembrie 2005, președintele Traian Băsescu l-a promovat în funcția de director al SPP, o mișcare care s-a dovedit a fi una dintre cele mai longevive din istoria recentă a serviciilor românești. Și-a păstrat poziția nu doar pe durata celor două mandate ale lui Băsescu, ci și sub Klaus Iohannis, ceea ce i-a consolidat reputația de profesionist stabil, apreciat de administrații cu stiluri diferite și orientări politice distincte.
Schimbarea de la Cotroceni din vara anului 2025, când Nicușor Dan a preluat mandatul de președinte, a adus din nou în discuție soarta lui Pahonțu. Odată cu instalarea unei noi echipe prezidențiale, se specula în spațiul politic și mediatic că șeful SPP ar putea fi înlocuit, în contextul reconfigurării forțelor și al noilor strategii de securitate. La prima sa conferință de presă de la Palatul Cotroceni, pe 4 iunie, Nicușor Dan a fost întrebat direct despre viitorul lui Pahonțu. Răspunsul său a fost, însă, unul prudent și echilibrat: „Ce pot să vă spun este că o să am o evaluare, evident că l-am cunoscut, pentru că e vorba de omul care conduce, care are atribuţii în privinţa securităţii mele personale, a acestei instituţii şi cred că trebuie să colaborăm.”
Prin această declarație, șeful statului a transmis două mesaje simultan: pe de o parte, și-a păstrat libertatea de decizie privind eventuala schimbare; pe de altă parte, a recunoscut importanța colaborării cu un om care se află la conducerea unei instituții responsabile direct de securitatea președintelui. Nu este o surpriză că, până la acel moment, nu fusese luată nicio decizie de înlocuire, iar președintele a evitat să dea un răspuns categoric.
În acest context, declarațiile lui Dumitru Dragomir capătă o valoare suplimentară, pentru că, dincolo de stilul său colorat, ele pun în evidență o realitate: există persoane în structurile statului care, indiferent de schimbările politice, sunt percepute ca fiind indispensabile sistemului. Dragomir nu doar îl elogiază pe Pahonțu, ci îl descrie ca pe un reper al continuității, un om care, potrivit spuselor sale, „rezolvă totul” și care este consultat tacit sau vizibil în deciziile importante.
În discursul lui Dragomir apare o idee interesantă: faptul că Pahonțu nu ar fi fost păstrat pentru că ar trage sforile, ci pentru că „le rezolvă tuturor problemele”, ceea ce, în viziunea sa, îl transformă într-o piesă indispensabilă a mecanismului politic. Această perspectivă pune accent nu pe puterea formală a funcției, ci pe influența informală, construită în timp, prin relații, experiență și un anumit tip de încredere pe care președinții succesivi ar fi acordat-o șefului SPP.
Faptul că Dragomir îl numește „oracolul României” poate părea o exagerare retorică, dar în același timp exprimă o percepție larg răspândită despre oamenii care, deși nu apar public, înțeleg în profunzime sistemul și îi cunosc mecanismele de funcționare mai bine decât mulți politicieni care trec prin funcții vremelnice.
Această discuție ridică și tema loialității instituționale, un aspect rar dezbătut public în România, dar fundamental într-un stat democratic. Când o persoană rămâne peste două decenii într-o poziție de conducere într-un serviciu special, apar inevitabil întrebări: este această continuitate un semn al profesionalismului? Este rodul încrederii succesive a președinților? Sau este rezultatul unei puteri informale acumulate în timp? Dumitru Dragomir oferă o interpretare personală, însă realitatea obiectivă este că Pahonțu a reușit să-și mențină funcția în contexte politice radical diferite, iar acest lucru este remarcabil în sine.
Pe de altă parte, faptul că președintele Nicușor Dan a vorbit despre o evaluare a activității lui Pahonțu arată că instituțiile continuă să funcționeze în limitele prevăzute de lege, că nimeni nu este automat confirmat doar pentru că deține o funcție de mult timp. Procesul de evaluare, anunțat de președinte, este o parte esențială a acestei dinamici: instituțiile trebuie să-și asigure permanent eficiența și integritatea, iar continuitatea trebuie justificată prin performanță, nu doar prin tradiție.
În final, ceea ce surprinde în această poveste nu este doar longevitatea lui Lucian Pahonțu în fruntea SPP, ci și felul în care oameni din afara sistemului, precum Dumitru Dragomir, percep importanța unor astfel de figuri. Într-o scenă politică în care multe nume sunt efemere, în care schimbările se succed rapid și imprevizibil, Pahonțu pare să fie simbolul unei continuități greu de ignorat. El rămâne, pentru unii, omul din spatele cortinei, pentru alții garantul stabilității unei instituții vitale, iar pentru Dragomir, „cel mai deștept om politic din ultimii 25 de ani”.
