Redactia.ro

Imagini cu Nicușor Dan într-un blindat Rheinmetall. Președintele a participat alături de fiul său la expoziția militară BSDA 2026

GALERIE FOTO (7) Nicușor Dan și fiul său la expoziția militară BSDA 2026/ SURSA FOTO: ANTENA 3 CNN

Președintele Nicușor Dan a vizitat vineri expoziția internațională „Black Sea Defense, Aerospace and Security – BSDA 2026″ de la Romaero Băneasa, însoțit de fiul său, Antim. Vizita a combinat inspecția tehnologiilor militare de ultimă generație cu momente de familie, care au atras atenția publicului și a presei.

Președintele este însoțit la eveniment de ministrul Apărării, Radu Mirută, și de șeful Statului Major al Armatei Române.

F-35, blindat Rheinmetall și o cască de pompieri

Nicușor Dan și băiețelul au ajuns puțin înainte de ora 10.00 și s-au oprit prima oară la standul F-35, unde președintele s-a urcat cu Antim la bordul aeronavei pentru a i-o arăta de aproape.

Ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, prezent la eveniment, i-a oferit lui Antim cadou o mașinuță. Băiețelul a mai primit embleme militare de la firmele prezente și, la un moment dat, a fost ajutat să testeze o cască de pompieri. De asemenea, Nicușor Dan, cu Antim în brațe, a urcat pe un blindat Rheinmetall.

Contextul vizitei — România accelerează înzestrarea militară

Vizita președintelui la BSDA 2026 vine în contextul în care România accelerează programul de înzestrare militară. Este vorba despre tehnologii militare de ultimă generație pe care țara noastră le va achiziționa prin programul SAFE.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că până la finalul lunii, România va semna contractul de împrumut cu UE în valoare de 16,5 miliarde de euro.

Cea mai mare expoziție de tehnică militară din Europa de Est

La Romaero Băneasa are loc în aceste zile cea mai mare expoziție de tehnică militară și securitate din Europa de Est. Black Sea Defense and Aerospace – BSDA, principalul eveniment din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare și securitate, a început miercuri la București.

Ediția a X-a, care marchează 20 de ani de la lansare, este și cea mai amplă organizată până în prezent, cu peste 550 de companii expozante din 36 de țări. Pe parcursul celor trei zile sunt așteptați peste 30.000 de vizitatori și peste 350 de oficiali români și străini de nivel înalt.

Primele două zile ale evenimentului au fost dedicate exclusiv vizitatorilor oficiali, militari și de afaceri, urmând ca în cea de-a treia zi accesul în expoziția exterioară să fie permis și publicului larg. În toate cele trei zile, participarea este deschisă și reprezentanților companiilor românești și autorităților locale, pe baza unei înregistrări prealabile.

Ediția din acest an este patronată de președintele României, Nicușor Dan.

Companiile prezente și tehnica expusă

Cea mai semnificativă reprezentare este, din nou, cea a Statelor Unite ale Americii, cu 50 de companii expozante, urmată de Germania cu 37, Coreea de Sud cu 27, Turcia și Franța cu câte 21 de companii fiecare.

Sunt prezente firme care furnizează deja tehnică sau vizează programele de înzestrare ale Armatei Române: Lockheed Martin — producătorul F-35, Raytheon — producătorul sistemului Patriot, Hanwha Aerospace — furnizorul obuzierelor K9, Otokar — producătorul blindatelor Cobra, Leonardo — producătorul aeronavelor C-27J Spartan, Rafael — furnizorul sistemului antiaerian Spyder, ASFAT — producătorul corvetei Akhisar, prima navă nouă intrată în dotarea Forțelor Navale Române după 1990. Alături de acestea sunt prezente General Dynamics, L3Harris, Elbit Systems, Thales, Damen, Rheinmetall, Hyundai Rotem, MBDA, Airbus, precum și producători de armament precum Beretta, SIG Sauer, FN Herstal, Glock și Colt.

Ce expune Armata Română

Ministerul Apărării Naționale participă cu standuri dedicate ofertei educaționale și oportunităților de carieră în armată. La exterior, în expoziție statică, Armata României prezintă publicului armament și tehnică de luptă.

Forțele Terestre expun, printre altele, transportoare de trupe PIRANHA V, mașini de luptă ale infanteriei 84M echipate cu rachete Spike, complexul antiaerian Gepard, drone BAYRAKTAR, autoturisme tactice VAMTAC S3, autovehicule blindate de tip ușor Cobra 2 și o instalație de lansare HIMARS, alături de radare de diverse tipuri.

Forțele Aeriene prezintă elicoptere IAR 330 PUMA SOCAT și IAR 330 PUMA LRM, o aeronavă F-16 Fighting Falcon, un radar mobil TPS 79 R, o autospecială EOD, autospeciale de cercetare CBRN și un sistem PATRIOT. Avioane F-16 Fighting Falcon ale Armatei României și Eurofighter Typhoon ale Regatului Unit al Marii Britanii vor survola Capitala.

Forțele Navale sunt reprezentate de personal și tehnică de la Centrul 39 Scafandri și Regimentul 307 Infanterie Marină ‘Heracleea’, iar Academia Navală ‘Mircea cel Bătrân’ va prezenta proiectul ASMINES — dronă navală de suprafață, dezvoltat în cooperare cu parteneri economici.

Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale prezintă aparatură electrono-optică și de comunicații, echipamente pentru inserție prin parașutare sau scufundare, tehnică de luptă de ultimă generație, drone, armament, motociclete electrice și ATV-uri.

Centrul de cercetare și inovare pentru apărare CBRN și ecologie expune un sistem de monitorizare a agenților chimici cu ajutorul unei platforme fără pilot, un dispozitiv terestru robotizat pentru decontaminare RBC și un sistem aerian fără pilot pentru neutralizarea minelor marine în derivă găsite la suprafața mării.

BSDA este organizat de TNT Productions România, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei, Ministerul Digitalizării, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Afacerilor Externe – ANCEX, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale, cu sprijinul Ambasadei SUA la București.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: