Odată ce Veronica și soțul ei Viorel au luat decizia să nu mai apară pe sticlă în cadrul emisiunii „Acces Direct”, fanii lor n-au mai putut fi la curent cu tot ce se întâmplă în viața lor. De aceea, soții Stegaru s-au reorientat către rețelele sociale, acolo unde fanii îi pot vedea zilnic.
La sfârșitul lunii trecute, Veronica Stegaru, cunoscută de public drept Vulpița, a născut cel de-al doilea copil. Ea a făcut publice imaginile cu bebelușul la scurt timp, pentru a-și încânta fanii de pe instagram.
Cum arată Vulpița după ce a născut
Imediat cum a născut, Veronica Stegaru a reușit să topească kilogramele în plus. Vulpița arată ca trasă prin inel, deși n-a trecut așa mult timp de la momentul în care a adus pe lume un copil.
Tânăra a obținut un record pe care toate femeile și-l doresc după naștere. Vulpița a reușit să slăbească spectaculos, lucru care se vede cu ochiul liber din imaginile publicate chiar de ea.

sursa foto : facebook
Vulpița a născut un băiețel perfect sănătos, iar vestea așteptată de toată lumea a fost dată chiar în cadrul emisiunii care a consacrat-o, de Doina Stina, prin intermediul paginii sale de Instagram. Chiar dacă s-au contrazis îndelung în privința numelui pe care fiul lor îl va purta, Vulpița și Viorel au decis cu ajutor fanilor că îl va chema Daniel. Inițial micuțul trebuia să se numească Radu Constantin, însă cei doi părinți s-au răzgândit pe ultima sută de metri.
Cu ce se ocupă Vulpița și Viorel
Veronica și Viorel au fost dur criicați din cauza faptului că aceștia nu prea își doreau să muncească și ar fi preferat să le vină totul de-a gata. Cei doi s-au angajat și din ultimele informații, Veronica muncește de acasă pentru o firmă de haine, iar Viorel la o firmă de curățenie unde câștigă
2000-2500 de lei.
„Este o colaborare la o firmă de curățenie. Să nu mai zică oamenii că nu muncim. Cei de la firmă sunt foarte mulțumiți de noi. Am avut mai multe apartamente azi, în care am făcut curățenie. Câștigăm bine, nu ne plângem. Doar că ne cheamă pe colaborare, când are nevoie. Eu vreau un serviciu stabil. Și acolo cu serviciu stabil, și aici, la colaborare. Să dea Dumnezeu și Maica Domnului să-mi găsesc un loc de muncă stabil.„, a mărturisit Viorel Stegaru.