Panică în stațiunea Olimp, după ce un incendiu a izbucnit la hotelul Majestic, acolo unde se aflau aproape 400 de persoane cazate. Focul a pornit în zona casei liftului, situată la acoperișul clădirii, iar fumul s-a răspândit rapid la ultimul etaj. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” a intervenit de urgență, iar zeci de turiști au fost evacuați, printre care și copii.
Potrivit datelor transmise de ISU „Dobrogea”, în momentul izbucnirii incendiului, în hotelul Majestic se aflau 396 de persoane, inclusiv 142 de copii cu vârste între 1 și 14 ani. Flăcările au apărut în casa liftului, iar fumul a fost observat de angajații hotelului, care au alertat imediat autoritățile.
Incendiu la hotelul Majestic din Olimp, unde erau cazați aproape 400 de turiști
„Dintre acestea, un număr de 50 de adulţi au fost evacuaţi de echipajele ISU, iar restul s-au autoevacuat”, a declarat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU „Dobrogea”.
Deși incendiul nu s-a extins și fumul nu a fost dens, momentul a fost suficient pentru a stârni panică în rândul turiștilor. Trei persoane — doi adulți și un copil — au suferit atacuri de panică și au fost evaluate de echipajele SMURD prezente la fața locului. Toți au refuzat transportul la spital, starea lor fiind stabilă.
„Fumul a fost prezent doar la ultimul etaj, dar în cantităţi mici, aerul fiind respirabil”, a mai spus reprezentanta ISU.
Pentru stingerea incendiului și evacuarea turiștilor, ISU „Dobrogea” a trimis în zonă patru autospeciale de stingere, o autoplatformă, două autospeciale pentru transport victime multiple și trei echipaje de prim ajutor. Intervenția promptă a echipajelor a împiedicat extinderea flăcărilor și a contribuit la evacuarea în siguranță a persoanelor din clădire.
Din primele cercetări efectuate de autorități, cauza probabilă a incendiului ar fi fost un cablu care a ars. Focul nu a reușit să se propage, însă incidentul a ridicat semne de întrebare privind siguranța instalațiilor electrice din unitățile de cazare din stațiune.
Hotelul Majestic din Olimp este unul dintre cele mai cunoscute locații de pe litoralul românesc, frecventat anual de mii de turiști. În plin sezon estival, hotelul era aproape ocupat integral.