Un incendiu puternic a izbucnit vineri seară la un magazin de piese auto din incinta Târgului Auto Vitan, în Sectorul 3 al Capitalei. La fața locului au intervenit rapid pompierii, care au mobilizat șase autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea flăcărilor.
Incendiu violent la Târgul Auto Vitan
Zona a fost securizată de echipaje de poliție, iar ambulanțele au fost prezente preventiv. Din cauza intervenției, traficul rutier a fost restricționat pe Șoseaua Vitan-Bârzești, pe sensul de mers către Calea Vitan, potrivit RTV.
Trafic restricționat, intervenție amplă a pompierilor
Pompierii acționează pentru lichidarea incendiului și pentru a împiedica extinderea focului către alte spații din târg. Autoritățile monitorizează situația, iar cauzele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite.
Sursa foto: Arhivă






















