Redactia.ro

Incident incredibil cu Monica Pop: medicul și prietenele ei, alungate din restaurant

Medicul oftalmolog Monica Pop, una dintre cele mai cunoscute și respectate prezențe din sistemul medical românesc, a relatat recent o experiență neplăcută trăită într-un restaurant unde lua masa alături de câteva prietene, toate doamne cu poziții importante și reputație impecabilă. Ceea ce trebuia să fie o ieșire liniștită s-a transformat într-un incident care a surprins atât personalul localului, cât și ceilalți clienți.

Situația care a declanșat scandalul

Monica Pop a povestit că ea și prietenele sale au fost așezate în apropierea unei uși care se deschidea frecvent, lăsând frigul de afară să pătrundă în încăpere. În încercarea de a rezolva problema, una dintre doamne a solicitat politicos unui angajat să închidă ușa. Răspunsul primit a fost însă departe de a fi unul adecvat.

Medicul spune că un tânăr angajat a intervenit brusc și agresiv, reproșându-le că ridică tonul și invitându-le să părăsească localul. Mai mult, afirmațiile acestuia au fost derapante și complet nejustificate.

„Am stat aproape de o ușă care se deschidea tot timpul și venea frig de afară. Am spus unei doamne, unui domn, unui tânăr, că îl rog să închidă ușa, că vine frig de afară. În momentul ăla a venit un relativ tânăr, care avea un cercel în urechea stângă. Și a început să ne spună: Aici nu se ridică tonul, ieșiți afară, ați venit cu PSD-ul și cu comuniștii…. Ce legătură are politica cu asta?”, a relatat Monica Pop.

„S-a purtat execrabil!”

Medicul afirmă că angajatul le-a amenințat cu paza, deși ele ceruseră doar închiderea ușii pentru a evita frigul. Situația a escaladat fără motiv, iar comportamentul tânărului a șocat atât personalul restaurantului, cât și clienții din jur.

„În al doilea rând, felul în care s-a purtat și a zis: Ieșiți afară, că dacă nu chem paza. Pentru atâta lucru… Am zis să cheme paza, să vedem pentru ce motiv o cheamă. A început să spună că suntem comuniste și că știe el cine suntem. S-a purtat execrabil. Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva, nici mie, nici uneia dintre prietenele mele. Toate sunt doamne, personalități, cu funcții importante”, a explicat medicul.

Monica Pop a subliniat că angajatul a dispărut ulterior din zonă, iar reacția ospătarilor și a celorlalți clienți a confirmat caracterul neobișnuit al incidentului.

„Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți erau consternați. A fost o situație incredibilă”, a mai spus aceasta.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: