Redactia.ro

Indemnizația de creștere copil în 2026. Cine are dreptul și ce documente sunt necesare

Mamă fetiță. Foto: Facebook

În anul 2026, părinții nou-născuților pot beneficia de indemnizația de creștere a copilului, conform legislației în vigoare. Dreptul poate fi solicitat atât de mamă, cât și de tată, în funcție de opțiunea familiei, iar dosarul trebuie să conțină o serie de documente obligatorii. Mai jos sunt explicate condițiile, actele necesare, modul de calcul și calendarul plăților.

Cine poate beneficia de indemnizație de creștere copil în 2026

Potrivit legii, beneficiază de indemnizație persoanele care, în ultimele 24 de luni anterioare nașterii copilului, au realizat cel puțin 12 luni consecutive venituri supuse impozitului pe venit și care intră în concediu de creștere copil.

Sunt considerate eligibile și anumite situații speciale, chiar dacă nu a fost realizat venit salarial clasic, precum:

  • perioade de șomaj indemnizat;

  • concedii medicale sau concedii de maternitate;

  • concedii fără plată pentru formare profesională;

  • pensie de invaliditate;

  • perioade asimilate stagiului de cotizare;

  • studii universitare, postuniversitare sau liceale la zi;

  • situația absolvirii cursurilor de zi, dacă nașterea copilului a avut loc în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor.

Acte necesare pentru indemnizația de creștere a copilului în 2026

Dosarul trebuie să conțină, în principal, următoarele documente:

  • cerere tip pentru acordarea indemnizației;

  • actul de identitate al părintelui solicitant (copie și original);

  • actul de identitate al celuilalt părinte (copie și original);

  • certificatul de naștere al copilului (copie și original);

  • certificatele de naștere ale celorlalți copii aflați în întreținere, dacă este cazul;

  • certificatul de căsătorie sau livretul de familie;

  • adeverință de la angajator care să ateste veniturile realizate, perioada concediului de maternitate și data începerii concediului de creștere copil;

  • decizia de suspendare a contractului de muncă pentru concediul de creștere copil;

  • declarații pe propria răspundere privind protecția datelor personale;

  • extras de cont bancar, dacă plata se face prin virament;

  • documente speciale, în cazul adopției, plasamentului sau al copilului cu handicap.

Cum se calculează indemnizația de creștere copil în 2026

Indemnizația lunară se stabilește la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori nașterii copilului.

Sunt incluse veniturile din salarii, PFA, activități agricole, silvicultură sau piscicultură, dar nu și dividendele.

Există însă limite clare:

  • minimum: 1.651 lei;

  • maximum: 8.500 lei.

Din anul 2025 se aplică reținerea de 10% CASS, astfel că suma netă încasată este mai mică decât indemnizația brută calculată inițial.

Formula de calcul a indemnizației

Formula este simplă:
Indemnizație brută = salariu net × 85%

Exemplu:
La un salariu net de 8.000 lei, indemnizația brută este de 6.800 lei. După aplicarea CASS de 10%, suma netă primită va fi de 6.120 lei.

Termenul de depunere a dosarului

Cererea și actele necesare se depun în maximum 60 de zile lucrătoare de la încetarea concediului de maternitate. Concediul de maternitate are o durată maximă de 126 de zile, dintre care minimum 42 de zile sunt obligatorii după naștere.

Unde se depune dosarul

Dosarul se depune la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) sau la structurile teritoriale ale Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, în funcție de localitatea de domiciliu.

Când se plătește indemnizația de creștere copil

Indemnizația se acordă:

  • din ziua următoare încetării concediului de maternitate;

  • din data nașterii copilului, dacă nu a existat concediu postnatal;

  • din data adopției sau a instituirii plasamentului.

În practică, plata se face la 30–60 de zile de la depunerea dosarului, dar sumele sunt achitate retroactiv. Ulterior, indemnizația este plătită lunar, de regulă între 8 și 25 ale lunii, prin virament bancar sau mandat poștal.

Indemnizația pentru gemeni, tripleți și multipleți

Pentru copiii proveniți din sarcini multiple, indemnizația este majorată cu 50% începând cu al doilea copil, potrivit normelor adoptate de Guvern, la propunerea Ministerul Muncii. Majorarea se acordă inclusiv dacă părintele beneficiază deja de indemnizație pentru un alt copil.

Care este ultima lună de plată

Indemnizația se plătește în luna curentă pentru luna anterioară. Astfel, dacă concediul de creștere copil se încheie în februarie 2026, ultima plată va fi efectuată în luna martie 2026.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: