Modul în care Donald Trump l-a primit pe Vladimir Putin vineri, în Alaska, a stârnit îngrijorare printre liderii europeni, care se tem că președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu va beneficia de aceeași primire prietenoasă atunci când se va întâlni luni cu Trump la Washington. Pentru a proteja interesele Ucrainei, oficialii europeni lucrează la strategii menite să crească șansele ca întâlnirea să decurgă favorabil, relatează Politico.com.
Liderii europeni sunt în gardă, după summit-ul din Alaska
Conform informațiilor obținute de publicație de la doi diplomați europeni și o sursă familiarizată cu discuțiile, se analizează posibilitatea ca președintele finlandez Alexander Stubb, unul dintre interlocutorii preferați ai lui Trump, să-l însoțească pe Zelenski. Rolul lui Stubb ar fi să atenueze eventualele tensiuni și să-l convingă pe președintele american să includă perspectiva europeană în discuțiile viitoare, prevenind astfel repetarea unor situații tensionate.
Liderii europeni și autoritățile ucrainene consideră întâlnirea de luni esențială pentru a se asigura că Trump nu va accepta cererile lui Putin pe care le consideră inacceptabile, inclusiv eventuale cedări teritoriale în favoarea Rusiei.
Zelenski ar putea fi prins din nou într-o ambuscadă politică
În plus, aliații europeni doresc să evite ca Zelenski să fie prins într-o ambuscadă politică care să deterioreze relațiile transatlantice, așa cum s-a întâmplat în februarie, când întâlnirea dintre Trump, JD Vance și Zelenski la Casa Albă a creat tensiuni semnificative și a întârziat colaborarea SUA-Ucraina cu mai multe luni. JD Vance este așteptat să participe și la întâlnirea din Biroul Oval de luni.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, care menține o relație apropiată cu Trump, ar putea, de asemenea, să se deplaseze la Washington pentru a sprijini discuțiile, conform unei surse implicate în negocieri. Camille Grand, fost înalt oficial NATO, a declarat că summitul din Alaska a generat temeri în Europa, deoarece Trump părea să fi acceptat numeroase argumente prezentate de Putin.
Cancelarul german Friedrich Merz a subliniat sâmbătă că întâlnirea lui Zelenski de luni, 18 august 2025, nu va fi la fel de dificilă ca cea de la începutul anului, când președintele ucrainean și Trump s-au certat în văzul public în Biroul Oval. Pentru a evita repetarea unor astfel de tensiuni, Merz a precizat că el și alți lideri europeni vor discuta duminică, 17 august 2025, cu Zelenski pentru a-l pregăti, oferindu-i sfaturi strategice și tactice.
Ce a discutat Volodimir Zelenski cu Trump la telefon
Volodimir Zelenski a confirmat sâmbătă dimineață că a purtat o convorbire telefonică de o oră cu Donald Trump, după summitul acestuia cu Putin, la care s-au alăturat ulterior și liderii europeni pentru o discuție suplimentară de o oră și jumătate. Președintele ucrainean a declarat că va merge luni la Washington pentru a aborda „toate detaliile privind încetarea uciderilor și a războiului.”
„În conversația mea cu președintele Trump, am spus că sancțiunile ar trebui întărite dacă nu va exista o întâlnire trilaterală sau dacă Rusia încearcă să evite o încheiere onestă a războiului. Sancțiunile sunt un instrument eficient. Avem o viziune clară: pacea trebuie să fie reală și durabilă, nu o pauză temporară între invazii. Dacă Rusia refuză să participe la o încheiere onestă a războiului sau evită o întâlnire trilaterală, sancțiunile internaționale trebuie nu doar menținute, ci chiar întărite. Ele reprezintă un instrument eficient de presiune. Le mulțumesc partenerilor noștri care ne ajută.
Astăzi, există o declarație importantă din partea liderilor europeni care ne întărește poziția. Continuăm să lucrăm împreună – europeni, americani și toți cei din lume care își doresc pace și stabilitate în relațiile internaționale”, a transmis Volodimir Zelenski în cel de-al doilea mesaj postat pe rețeaua socială X.