Theo Rose, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, trăiește din plin bucuria rolului de mamă. Micuțul Sasha, fiul ei și al lui Anghel Damian, continuă să o surprindă prin reacțiile și gesturile sale, iar o întâmplare recentă a lăsat-o pe artistă fără cuvinte.
Cu un program profesional extrem de încărcat, Theo Rose și partenerul ei se bazează adesea pe ajutorul bunicilor. Astfel, Sasha petrece timp și la Izvoare, acolo unde bunicul său s-a implicat activ în joaca lui, dar și într-o formă mai… energică de educație. După un astfel de weekend, micuțul s-a întors acasă cu „lecții” noi, pe care nu a ezitat să le pună în practică.
Theo Rose, surprinsă de reacția fiului ei
Ajuns aproape de vârsta de trei ani, Sasha este curios, receptiv și dornic să imite tot ce vede în jur. De data aceasta, inspirația a venit din zona sportului, mai exact a boxului. Tatăl artistei i-a arătat câteva mișcări simple de autoapărare, iar copilul a învățat rapid.
Aplicarea a fost însă imediată și neașteptată. Theo Rose a povestit că fiul ei a lovit-o, iar momentul în sine nu a fost ceea ce a impresionat-o cel mai mult, ci felul în care Sasha a conștientizat ce s-a întâmplat și cum a reacționat ulterior.
„Tata îl învață autoapărare, acasă, la Izvoare, când merge în weekend. Îl antrenează la fotbal și la box și ne boxează pe toți… nu vă dați seama în ce fel. Noi încercăm să corectăm chestia asta și eu am luptele mele cu tata să înceteze cu lecțiile de box, că nu suntem la vârsta la care să înțelegem că e o joacă.”
Artista a explicat că situația a fost una delicată, mai ales pentru un copil atât de mic, care nu face încă diferența clară între joacă și realitate.

Momentul care a emoționat-o pe artistă
Incidentul a continuat cu o scenă care a impresionat-o profund pe Theo Rose. După ce și-a lovit mama, Sasha a realizat că a greșit și a încercat, în felul lui, să repare lucrurile.
„Alaltăieri mi-a dat un pumn în ochi. După care, a venit în casă și mi-a zis ceva profund. Mi-a zis: «Iartă-mă, mami. Ție îți curge sânge din ochi? N-am vrut». Nu îmi curgea sânge din ochi, dar asta și-a imaginat el după, că a lovit-o pe mami și a lăsat-o acasă sângerând.”
Theo Rose a subliniat că nu a reacționat impulsiv după lovitură, tocmai pentru a nu transmite un mesaj greșit copilului.
„Eu nu i-am spus nimic după ce m-a lovit, tocmai ca să nu spun ceva nepotrivit. Încerc să fiu atentă la ce scot pe gură.”






















