Redactia.ro
Home » Știri » Interviul dat de Prințul Harry și Meghan a avut un efect neașteptat! Oamenii vor acum un singur lucru

Interviul dat de Prințul Harry și Meghan a avut un efect neașteptat! Oamenii vor acum un singur lucru

GALERIE FOTO (2)Interviul dat de Prințul Harry și Meghan a avut un efect neașteptat! Oamenii vor acum un singur lucru

Interviul oferit de Prințul Harry și Meghan Markel a fost urmărit de milioane de oameni, însă nu doar ducii au primit atenție! Se pare că fanii au pus ochii pe piesele de mobilier. 

Interviul dat de Prințul Harry și Meghan a avut un efect neașteptat

Meghan Markel și Prințul Harry nu au fost singurii care au atras atenția atunci când au oferi interviul cu Oprah. Se pare că cele două scaune pe care au stat sunt acum dorite de multă lume.

În Statele Unite, un set de mobilier similar s-a vândut ca pâinea caldă, iar clienții au fost dispuși să scoată din portofel sume măricele. Dacă nu-și pot permite conacul de milioane de dolari în care stau acum ducii de Sussex, măcar să aibă scaune la fel.

Interviul dat de Prințul Harry și Meghan a avut un efect neașteptat! Oamenii vor acum un singur lucru

Momentan, în Statele Unite stocurile cu acest model de scaune de grădină s-au epuizat. Au devenit atât de populare, încât un set s-a vândut pe internet cu aproximativ 550 de dolari. Profitând de moment, unii producători au scos pe piaţă imitaţii. Chiar şi acestea au avut succes, în ciuda preţului nu tocmai prietenos de 337 de dolari.

Motivul pentru care Archie, fiul lui Harry și Meghan, nu a primit titlul de ”prinț”

Regina Elisabeta a II-a s-a declarat  că este ”întristată” să afle despre dificultăţile cu care s-au confruntat Harry și Meghan, în ultimii 4 ani. În comunicatul difuzat de Palatul Buckingham, Suverana a asigurat că acuzațiile lansate de ducii de Sussex sunt luate în serios și vor fi discutate în cadru privat.

”Harry, Meghan și Archie vor fi mereu membri iubiţi ai familiei. Întreaga familie este întristată să afle cât de dificili au fost ultimii ani pentru Harry şi Meghan. Problemele ridicate, în special cele legate de rasă, sunt îngrijorătoare. Deşi unele amintiri pot fi diferite, ele sunt luate foarte în serios şi vor fi tratate de familie în cadru privat”, a mai transmis Palatul Buckingham.

Reacția Coroanei este una prudent împăciuitoare, dar nu lipsită de o capcană. Formularea “deși unele amintiri pof fi diferite” sugerează că măcar o parte dintre acuzațiile lansate de Harry și Meghan ar putea ține de domeniul fanteziei, din punctul de vedere al familie regale.

”Nu cred că familia regală britanică este rasistă. Nu cred că britanicii sunt rasişti. Discuţia despre ce culoare va avea bebelușul sau cât de întunecată va fi pielea bebelușului, cred și sper că a pornit doar de la o întrebare stupidă”, a declarat Thomas Markle, tatăl lui Meghan Markle. De altfel, un expert constituțional a ținut să clarifice de ce fiul lui Harry, Archie, nu a primit titlul de prinț.

”E o chestiune de lege. În 1917, regele George al V-lea a modificat legea astfel încât să poată primi titlul de prinț ori prințesă doar nepoții monarhului aflat pe tron, nu și strănepoții. Cred că în 1917 nu se lua în calcul că un rege poate apuca să aibă prea mulți strănepoți, la cât era speranța de viață pe atunci. Prin urmare, decizia ține de lege, nu de culoarea pielii cuiva. Harry este al șaselea în ordinea succesiunii la tron și e foarte improbabil să ajungă vreodată pe tron. Nu el e moștenitorul”, a delcarat Bob Morris, expert constituțional.

Etichete: