Redactia.ro
GALERIE FOTO (2)
Home » Știri » Investigație împotriva Apple. Ce spune Divizia de Protecţie a Consumatorilor

Investigație împotriva Apple. Ce spune Divizia de Protecţie a Consumatorilor

Apple este o companie cu sediul principal în Cupertino, California. Are o reputație de invidiat în industria înaltei tehnologii. O istorie atât de complexă încât puțini dintre noi știm cu adevărat evoluția acesteia.

COMPANIA APPLE

IOS desemnează sistemul de operare de la compania americană Apple Inc. Apple a fost lansată oficial la 1 aprilie 1976, însă Ronald Wayne părăsește compania la doar 12 zile după lansarea acesteia de teama să nu fie un eșec.

Compania a câștigat o mare reputație ca inovator în industria de înaltă tehnologie. Aceasta a fost înființată de Steve Jobs si Gary Wozniak la data de 1 aprilie 1976 într-un garaj închiriat din Palo Alto, în sudul Californiei. În iulie ‘76 Apple Computer scotea pe piața primul PC în forma lui incipientă.

În 1977, Apple 2 deja avea o imagine mai avangardista, iar in 1980 Apple 3. În 1983 au lansat proiectul Lisa care a revoluționat practic lumea PC-urilor, introducând un sistem de operare cu o interfață grafică (GUI).

2010 a fost anul în care Apple a lansat computerul tableta iPad, care și-a câștigat imediat popularitatea în lumea „high tech”. Acesta îndeplinesțe în același timp rolul mai multor aparate sau dispozitive mobile, ca de ex. telefoane smartphone, aparat de navigație după sistemul GPS, e-Reader, browser Internet, jocuri electronice, dicționare electronice și multe altele.

INVESTIGAȚIE

Apple este investigată pentru probleme legate de concurenţă în Statele Unite şi în străinătate, iar directorul general al companiei va fi audiat luni în Congres, alături de şefii altor companii mari de tehnologie. Procurorii generali dintr-un grup de state americane, între care Texas, investighează pentru posibila încălcare a legislaţiei referitoare la protecţia consumatorilor, potrivit unui document obţinut de Tech Transparency Project, transmis CNBC, potrivit news.ro

De asemenea, procurorii generali dintr-un grup de state americane, între care Texas, investighează Apple pentru posibila încălcare a legislaţiei referitoare la protecţia consumatorilor, potrivit unui document obţinut de Tech Transparency Project, informează news.ro.

DIVIZIA DE PROTECȚIE A CONSUMATORILOR

De asemenea, documentul arată că Divizia de Protecţie a Consumatorilor a biroului procurorului general din Texas ”este implicată într-o investigaţie multi statală referitoare la posibila încălcare de către companie a legii privind practicile comerciale înşelătoare. Investigaţia a fost declanşată pentru a fi luate măsuri, iar biroul anticipează că va avea loc un litigiu. Documentul nu detaliază obiectul investigaţiei, iar legea privind practicile comerciale înşelătoare din Texas se referă la o gamă largă de posibile încălcări ale drepturilor consumatorilor.

Așadar, Apple au scăzut joi cu peste 4%.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini