Irina Loghin, îndrăgită cântăreață de muzică populară, se numără printre foştii parlamentari care își vor recupera pensia specială, în baza unei decizii CCR. Iată și despre ce sumă ar fi vorba.
Pensia specială a Irinei Loghin, fost parlamentar
Poate că nu toată lumea știe, dar Irina Loghin a avut și activitate politică, pe lângă cântările ei la diverse evenimente care aduc multă plăcere românilor. Ea s-a înscris în Partidul România Mare (PRM) în 1998 și a fost deputat şi senator PRM în perioada 2000-2008.
Potrivit datelor din 2021, cântăreața primea în fiecare lună venituri cuprinse între 6.000 și 7.000 de lei, pensie specială, ca urmare a activității ca parlamentar.
Interpreta, împreună cu mai mulți foşti parlamentari, au avut astăzi câștig de cauză la Tribunalul Bucureşti într-un proces colectiv intentat în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament. Legea abroga pensiile pensiile speciale ale senatorilor și deputaților. Ulterior, Curtea Constituțională a decis că această lege e neconstituţională. Așa se face că foarte mulți foşti deputaţi şi senatori au acţionat în instanţă Parlamentul pentru a-şi recâştiga pensiile speciale. Și au reușit.
Efectele hotărârii CCR se aplică de la data de 10 iunie 2022, când a fost publicată motivarea în Monitorul Oficial.
„Admite cererea în parte. Obligă pârâţii Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi Secretariatul General al Senatului să repună pe reclamanţi, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, în plată cu indemnizaţia pentru limita de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, şi pârâţii Parlamentul României – Camera Deputaţilor şi Parlamentul României – Senatul să plătească reclamanţilor, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, această indemnizaţie, începând cu data de 10.06.2022”, se arată în decizia Tribunalului București.