Dacă în prima zi de Paște au fost aplicate 12.514 sancțiuni celor care au intenționat să sărbătorească cu prietenii, familia sau pur și simplu să se relaxeze la mare, în ziua următoare amenzile au fost în număr de peste 16.000.
Aceasta diferență se explică deoarece, conform obiceiului, esta a doua zi de Paște cea în care grupurile de prieteni se reunesc pentru a sărbători și a petrece timpul împreună. Mulți au ignorat cu desăvârșire că în acest an trebuie să renunțe la grătarul alături de amici și rude.
Conform datelor puse la dispoziție de Ministerul de Interne, în a doua zi de Paște au fost sancționate 16.545 de persoane deoarece au încălcat măsurile preventive impuse de Guvern, 88 pentru fals în declarații și 29 care nu au respectat regimul de carantină. În total au fost controlați 252.148 de cetățeni și 62.391 de activități comerciale, dintre care 63 au fost închise, în timp ce la data de 12 aprilie au fost supuse controlului 582.425 de persoane și 183.696 de activități comerciale, iar 35 au fost închise.
Cele mai inedite situații în care italienii au fost surprinși încălcând legea
Unii dintre cei care au primit amendă au dat dovadă de imaginație în încercarea de a păcăli autoritățile. Cazul unui bărbat din comuna Chieti surprins în timp ce juca singur golf și care urmează să plătească o amendă în valoare de 400 de euro ar putea să nu atragă atenția la fel de mult ca alte situații inedite. Astfel, un cuplu din provincia Sardegna a decis să își petreacă vacanța de Paște în locuința de la mare. Până aici nu ar fi nimic neobișnuit, având în vedere că numeroși italieni au încercat să facă același lucru la sfârșitul săptămânii trecute. Însă autoritățile l-au oprit pe șofer după ce acesta fusese denunțat de vecinii care au observat că partenera acestuia se ascunsese în portbagaj.
Și la Roma a avut loc incident neobișnuit: o femeie în vârstă de 60 de ani a fost sancționată după ce și-a scos la plimbare broasca țestoasă, potrivit quotidiano.net.






















