Iulia Vântur a vorbit recent despre relația sa cu Salman Khan, alături de care formează un cuplu de mai bine de zece ani. Stabilită de mult timp în India, artista a explicat, într-un interviu, cum vede astăzi angajamentul într-o relație, de ce nu simte presiunea unei nunți și cum i s-a schimbat perspectiva asupra vieții după mutarea într-o altă cultură.
Iulia Vântur, confensiuni sincere despre Salman Khan
Iulia Vântur spune că drumul ales nu a fost unul ușor, dar a fost asumat din convingere. Artista a subliniat că nu simte nevoia să se justifice în fața celor care nu înțeleg de ce a lăsat România pentru India, pentru că decizia a fost una profund personală.
„Nu simt nevoia să mă justific, pentru că e o călătorie pe care am ales-o cu sufletul. Iar oamenii apropiați știu cum simt și au încredere în deciziile mele. Am ales o călătorie care m-a scos din zona mea de confort, m-a provocat să mă cunosc și mai bine, dincolo de tot ce am creat personal acasă, dincolo de imaginea mea publică, să mă descurc în situații noi, neprevăzute, să învăț să fiu om, indiferent de loc, limbă, etichete sau de regulile unei țări. În România m-am născut, am crescut, am primit cei 7 ani de acasă’, am creat, am evoluat. India m-a maturizat, aici am devenit cu adevărat adult. Traiul în India, călătoriile prin lume m-au făcut să-mi văd puterea, dincolo de familie, prieteni, sistemul meu de suport. Acum știu că mă am pe mine, mai puternică ca oricând, oriunde aș fi în lumea asta. Fiecare alegere este o posibilitate. Mi-a fost teamă inițial, însă întotdeauna am știut că nu am cum să ajung rău dacă îmi urmez sufletul, cu sinceritate. Mă bucur că am avut curaj să plec în India. Am trăit multe experiențe de tot felul, unele magice, de necrezut, care m-au atins profund și care mi-au schimbat percepția despre viață.”, a spus aceasta.
În ceea ce privește căsătoria, vedeta spune că percepția ei s-a schimbat în timp. Pentru ea, iubirea nu este definită de o hârtie sau de o etichetă, ci de angajamentul zilnic față de celălalt.
„Știu atât de mulți oameni care nu se mai iubesc, ba din contră, și stau încă în căsătorie. Iubirea într-o relație, de orice fel, este menținută printr-un angajament pe care ți-l iei față de tine și față de cealaltă persoană, în sufletul tău, în primul rând. Iubirea este menținută cu grijă pentru celălalt, cu atenție la nevoile celuilalt, cu compasiune, cu respect, cu prietenie, cu comunicare, cu timp de calitate petrecut împreună, cu dorința de a crește împreună.”, a spus ea pentru Viva.
Iulia Vântur a vorbit și despre presiunea socială legată de nuntă și copii, precizând că a învățat să nu se lase influențată de așteptările din exterior. Deși recunoaște că și-ar dori să devină mamă, nu vrea să forțeze lucrurile.
„Da, un copil este un dar de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu va considera că a venit momentul să devin mamă, voi primi și voi trăi cu bucurie.”, a mai spus ea.
Declarațiile artistei conturează imaginea unei femei care și-a găsit echilibrul departe de convenții, punând pe primul loc evoluția personală, liniștea interioară și o relație construită pe valori profunde, nu pe presiuni sau așteptări sociale.






















