Din anul școlar 2026 – 2027, liceele vor funcționa după programe noi, orientate către utilitate practică și modernizare. Ministerul Educației propune reducerea numărului de materii și introducerea instrumentelor de Inteligență Artificială în procesul de predare la mai multe discipline, în timp ce opiniile profesorilor rămân împărțite.
Mai puține discipline și programe noi în ciclul superior al liceului
Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică noile programe pentru planurile-cadru care vor intra în vigoare la nivel liceal din 2026. Obiectivul declarat al autorităților este ca elevii să învețe „mai puțin cantitativ, dar mai eficient”, cu accent pe competențe utile și pe aplicabilitate.
Conform modificărilor propuse, numărul disciplinelor va scădea în clasele mari. La clasele a IX-a și a X-a vor exista câte 15 materii, în timp ce la clasa a XI-a vor rămâne 12, iar la clasa a XII-a doar 11. Odată cu schimbările, vor fi necesare și manuale noi, adaptate noilor programe, iar Ministerul confirmă că, începând cu 2030, examenul de Bacalaureat va deveni diferențiat în funcție de filieră, după aceste programe.
Eugen Ilea, reprezentant al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, consideră că transformarea este benefică: „Aceste modificări sunt în interesul elevilor și al cadrelor didactice. Reducerea numărului de discipline la final de ciclu poate aduce mai multă claritate și predictibilitate, mai ales în perspectiva noului Bacalaureat.”
Opinii împărțite în rândul profesorilor
Nu toți dascălii privesc cu același entuziasm reconfigurarea programelor. Unii cadri didactice văd reformele drept o oportunitate de modernizare, altele privesc sceptic anunțatele schimbări.
Ruxandra Achim, profesoară de Limba Română, consideră că noile programe pot aduce o evoluție necesară: „Elevul trebuie să dobândească informații care să îi dezvolte competențele culturale și capacitatea de a înțelege textele literare. O abordare modernă poate ajuta în acest sens.”
Pe de altă parte, Andreea Bodea, directoare de școală, rămâne prudentă: „S-au modificat planurile-cadru și numărul de ore, însă nu știu dacă este neapărat în avantajul elevilor. Ni s-a spus că aceste schimbări vor aduce transformarea profundă dorită, însă eu sunt sceptică.”
În contrapunct vine expertul în educație Marian Staș, care pledează pentru curaj în adoptarea unei perspective adaptate secolului XXI: „Esențial este să existe o abordare modernă și deschisă, în concordanță cu nevoile reale ale copiilor.”
Proiectele de programe se află în dezbatere publică până pe 12 decembrie.
Inteligența Artificială intră în liceu ca instrument de predare
Una dintre cele mai vizibile noutăți este includerea instrumentelor de Inteligență Artificială în procesul educațional. Conform proiectelor publicate, AI este recomandată ca instrument de lucru în jumătate dintre disciplinele incluse în planul-cadru de liceu. Inițiativa este menită să familiarizeze elevii cu tehnologiile actuale și să sprijine profesorii cu resurse digitale avansate.
AI este menționată în programele unor materii precum Matematică, Fizică, Chimie, Istorie, Religie, prima limbă modernă, Informatică, TIC, dar și în domenii aplicate precum Comerț, Turism și Alimentație, Electronică – Automatizări sau Dezvoltare personală.
Pe de altă parte, există discipline unde Inteligența Artificială nu apare deloc în recomandările de predare. Nu este menționată în programele de Limba și literatura română, Biologie, Geografie, Arte, Educație Fizică, Logică, Anatomie, Limbi materne, sau în discipline tehnice precum Mecanică ori Materiale de construcții.



















