Nicolescu Daniela
Explozia devastatoare din cartierul Rahova readuce în memoria colectivă rănile încă nevindecate ale tragediei de la Colectiv. Zece ani mai târziu, Bucureștiul dovedește că nu a învățat nimic din cel mai mare dezastru civil al ultimelor decenii. Aceiași oameni la conducere, aceleași reacții întârziate, aceeași lipsă de asumare – toate conturează imaginea unui stat blocat în nepăsare și neputință.
10 ani fără schimbare: de la Colectiv la Rahova, un cerc al neputinței
Au trecut exact zece ani de la noaptea de foc din clubul Colectiv, iar România se confruntă din nou cu o tragedie la fel de cutremurătoare. Explozia blocului din Rahova, soldată cu trei morți și 13 răniți, arată cât de puțin s-a schimbat în sistemul de siguranță publică, în legislație și în mentalitatea autorităților.
Atunci ca și acum, autoritățile s-au mișcat lent, verificările au fost superficiale, iar comunicarea confuză. Și atunci, și acum, oamenii au murit din cauza neglijenței. Colectiv a fost un simbol al nepăsării – Rahova devine dovada că lecția n-a fost învățată.
„10 ani fără schimbări: tot octombrie, aceleași instituții, aceiași oameni, aceleași legi, din nou foc, din nou morți. Statul Român în toată splendoarea lui”, au transmis, amar, reprezentanții Asociației Colectiv GTG 3010.
Sigiliul rupt, simbolul indiferenței sistemului
La fel ca în multe alte cazuri de catastrofe urbane, dezastrul din Rahova are la origine o combinație fatală de neglijență, lipsă de control și absența responsabilității. În timp ce oficialii se grăbesc să dea vina pe un locatar care ar fi rupt sigiliul pus pe conducta de gaze, nimeni nu explică de ce măsurile de siguranță au fost atât de slabe.
„Un simplu sigiliu nu pune în siguranță un bloc unde există scurgeri de gaze”, spun locatarii. Mai mult, unul dintre ei a declarat că o firmă „autorizată” de Distrigaz ar fi rupt sigiliul joi seară, redeschizând alimentarea fără verificările tehnice obligatorii.
ANRE a anunțat controale la Distrigaz Sud Rețele și la companiile private implicate în verificările instalațiilor. Joi seara, gazele fuseseră întrerupte după o sesizare, iar vineri dimineață – cu puțin timp înainte de explozie – echipele au constatat că sigiliul fusese rupt. La doar câteva minute distanță, deflagrația a distrus două etaje ale blocului, lăsând în urmă o imagine de război.
Statul, între justificări și lipsă de acțiune
De la Colectiv până astăzi, România a avut timp să se reformeze. Dar n-a făcut-o. În 2025, Capitala încă nu are o secție modernă de mari arși, iar spitalele încă se confruntă cu infecții nosocomiale. Răniții din Rahova, ca și cei din Colectiv, vor fi trimiși în străinătate pentru tratament.
Aceleași figuri publice sunt din nou în prim-plan: Raed Arafat, prezent la fața locului pentru a număra echipajele și autospecialele; Piedone, primar al Sectorului 5 – același nume asociat cu tragedia din 2015; și o listă lungă de oficiali care promit anchete, dar evită răspunderea.
„De zece ani, Bucureștiul este un oraș în care se moare cu zile. De zece ani, nimeni nu a învățat nimic”, spun revoltați oamenii din Rahova, care acuză autoritățile că nu au reacționat la sesizările repetate privind mirosul de gaz.
Lecția uitată a tragediilor repetate
Explozia din Rahova nu este doar o catastrofă locală, ci o oglindă a unui sistem defect. România continuă să repete aceleași greșeli: controale formale, reacții întârziate, responsabilități pasate. O țară în care siguranța cetățeanului este tratată cu superficialitate, iar vinovații rămân mereu „în anchetă”.
În urmă cu zece ani, familiile victimelor din Colectiv cereau reformă, empatie și asumare. Astăzi, familiile victimelor din Rahova cer același lucru. Între cele două tragedii, doar locul s-a schimbat — restul a rămas la fel: aceleași explicații, aceleași scuze și aceeași durere. În București, granița dintre viață și moarte e, încă, la un pas de nepăsare.
