Înaintea discursului susținut de Viktor Orban la Universitatea de Vară „Tusvanyos” din Băile Tușnad, Laszlo Tokes, președintele Consiliului Național Maghiar al Transilvaniei, a lansat un nou apel pentru autonomie. În fața a peste 7.000 de participanți, Tokes a declarat că „Transilvania este pe primul loc pentru noi, la fel ca și cauza poporului maghiar”.
Laszlo Tokes cere autonomie pentru maghiarii din Transilvania, în fața lui Viktor Orban, la Băile Tușnad
Potrivit Transtelex, Tokes a cerut „drepturi și autonomie pentru teritoriile pierdute din Transilvania”, reafirmând poziția organizației pe care o conduce. Mesajul său a fost rostit în prezența premierului ungar, care a urcat ulterior pe scenă pentru tradiționalul său discurs.
„Cerem drepturi și autonomie pentru teritoriile pierdute din Transilvania”, a declarat, sâmbătă, președintele Consiliului Național Maghiar al Transilvaniei, Laszlo Tokes.
Tokes a salutat și întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Viktor Orban la București, considerând-o un pas important pentru relațiile româno-maghiare. El a insistat că aceste relații „nu sunt doar importante, ci esențiale”, subliniind că problema Transilvaniei nu poate fi rezolvată fără implicarea „prietenilor români”.
„Transilvania este pe primul loc pentru noi, la fel ca și cauza poporului maghiar”. Problema Transilvaniei și a maghiarilor din această zonă „nu poate fi rezolvată fără prietenii noștri români”, a mai afirmat Laszlo Tokes. El a adăugat că „nu trebuie să ne împăcăm și să fim ostili, ci să purtăm un dialog deschis, să negociem și să ajungem la un acord, ceea ce va fi o provocare extraordinară”, scrie Transtelex., a spus Tokes, citat de Transtelex.
El a cerut adoptarea unei legi a minorităților
Declarațiile sale au fost completate cu un mesaj transmis conform Antena 3:
„Transilvania trebuie să rămână sub stăpânire românească, dar sub autonomie maghiară”. „Trebuie să existe o lege a minorităților. Al treilea subiect de pe agenda speratului dialog româno – maghiar este reforma administrativă”.
Sursa foto: /nethuszar.ro