Schimbări pentru angajații cafenelelor și a restaurantelor. Proiectul de lege care prevede evidențierea bacșișului pe nota de plată și pe bonul fiscal a fost adoptat decizional de către Camera Deputaților și urmează să fie promulgat. Care sunt modificările concrete care vor avea loc, aflați din materialul următor.
Legea Bacșișului va fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2023
Conform proiectului de lege inițiat de către Eugen Teodorovici și adoptat de către Camera Deputaților, operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, care se va situa între zero și cincsprezece la sută.
Prevederile urmează să fie aplicate începând cu data de 1 ianuarie 2023, iar cine nu le va respecta riscă o amendă cuprinsă între 2.000 și 4.000 de lei.
Așadar, propunerea legislativă reglementează definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestei sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acesteia de veniturile încasate de către operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor. Bacșișul este considerat o sumă de bani pe care clientul o oferă voluntar în semn de apreciere a serviciilor oferite. El va putea fi oferit atât cu cardul, cât și în numerar, clientul având opțiunea de a alege cum dorește să plătească.
„În ultimii ani s-a extins plata cu cardul în detrimentul plăţii în numerar. Tocmai de aceea, oferim posibilitatea ca bacşişul să fie plătit de clienţi şi atunci când plătesc cu cardul şi atunci când plătesc în numerar. Dacă clientul este o entitate juridică, atunci el poate înregistra bacşişul ca şi cheltuială de protocol, deductibila in limitele prevăzute de Codul fiscal pentru cheltuielile de acest tip”, explică deputatul PNL Bogdan Huţuca.
Sumele obținute în urma bacșișurilor vor fi împărțite angajaților
Sumele care vor fi obținute în urma bacșișului ar urma vor fi în contabilitatea operatorilor economici pe seama conturilor de datorii folosind un analitic distinct. Suma rezultată din cumularea bacșișurilor va fi distribuită angajaților în funcție de un tabel nominal, se arată în proiectul de lege adoptat de către Camera Deputaților.
„Operatorii economici stabilesc printr-un regulament intern, procedura şi modalitatea de distribuire către salariaţi, a sumelor provenite din încasarea bacşişului”, subliniază Bogdan Huțuca.






















