Li s-au furat 30 de ani, dar întâlnirea a fost specială. Robert și Ionel, doi frați despărțiți după divorțul părinților, s-au cunoscut abia acum

Povestea impresionantă a lui Robert și Ionel, doi frați care s-au cunoscut după trei decenii. Au fost despărțiți după ce părinții lor au divorțat și fiecare și-a văzut de viață. Robert a crescut cu tatăl lui, iar mai apoi a plecat în Anglia. De Ionel nu se mai știa nimic.

Doi frați s-au întâlnit după trei decenii

Robert a făcut tot posibilul să-și găsească fratele, nu s-a dat bătut și a reușit. Cei doi frați au fost despărțiți timp de trei decenii, după ce părinții lor au divorțat, iar fiecare și-a văzut de viață. Robert a rămas cu tatăl lui, iar mai apoi și-a făcut o viață în Anglia, pe când Ionel a rămas cu mama lui. Nu pentru mult timp. Asta pentru că mama lor, împreună cu bunica copiilor, au decis să-l părăsească pe Ionel în gară. Acolo, l-ar fi găsit un polițist care l-a salvat. Ionel a ajuns să fie adoptat, însă habar n-avea că mai are un frate.

Povestea specială a lui Robert și Ionel

„Aş dori, dacă se poate, să îmi găsesc fratele… părinţii noştri s-au despărţit şi, undeva prin anul 1992-1993, fratele meu a fost abandonat. Avea vârsta de 2-3 ani şi îl chema Eduard E.H.…Din câte am aflat, la data respectivă, a fost abandonat la o secţie de poliţie…”, așa era mesajul lui Robert, pentru polițiștii gorjeni.

Mesajul lui a fost luat în serios, iar petiția a fost transmisă la Serviciul de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri pentru a fi rezolvată. Oamenii legii au pornit o anchetă, iar pentru mai multe detalii au ținut legătua cu bărbatul.

Discuția dintre polițiști și Robert, cel care le-a cerut ajutorul:

 „- Vă salut! De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj vă sunăm, ați făcut o sesizare la noi, pentru a vă găsi fratele dispărut. Ce s-a întâmplat mai exact?”

Pentru câteva secunde, nu se aude nimic… apoi Robert răspunde:

„- Vă mulţumesc că m-aţi sunat, chiar nu mă gândeam, ce bucurie, sper să fie cu noroc. Eu sunt în Anglia şi am supărarea asta, nu mai ştiu nimic de fratele meu, de 30 de ani, mai exact din anul 1992, când eu aveam 4 ani, iar părinţii noştri s-au despărţit. El a rămas la mamă, în Târgu-Jiu, iar eu la tatăl meu, în judeţul Alba şi în tot acest timp nu am mai reuşit să luăm legătura cu el, parcă a intrat în pământ.

– De ce spuneți asta?

– Păi, dacă noi, de 30 de ani, nu ştim nimic de el…doar ce am vorbit cu o mătuşă, sora mamei, care spunea că Eduard a fost abandonat de bunică, la o secţie de poliţie în Târgu-Jiu, dar chiar şi aşa, părea mereu confuză şi evita răspunsurile.

(…)povestea asta cu abandonatul la poliţie… nu pare plauzibilă.”

Polițiștii au căutat-o pe mătușa respectivă și au găsit-o, prin județul Arad. Femeia nu a vrut să dea mai multe detalii. Oamenii legii au stat de vorbă și cu bunica, o femeie de 74 de ani, ultima persoană în viaţă din familie. Nici cu bunica, polițiștii nu au avut mare succes, așa că au luat legătura cu tatăl.

„- Bună ziua, de la poliţie…”

„- Mă aşteptam să mă sunaţi, mi-a spus Robert că a făcut o sesizare la dumneavoastră, dar nu ştiu dacă ne puteţi ajuta. Copilul a plecat cu mama în anul 1992, la Târgu-Jiu, când avea 2 ani şi de atunci nu mai ştiu nimic de el. Am venit în repetate rânduri la Târgu-Jiu să-l văd, dar fosta soţie îmi spunea că băieţelul nu vrea să mă vadă. Nici la divorţ nu l-am văzut şi din câte am auzit, ar fi fost abandonat.

– Cum vi-l amintiţi pe Eduard?

– Era şaten, ochii căprui şi avea la tâmplă, pe una din mâini şi picior, cicatrice de la o ardere/opărire, a căzut pe un calorifer încins. (…) mai mult nu ştiu, dar vă mulţumesc foarte mult că vă implicaţi, mai ales pentru Robert, care trăieşte de mic cu gândul la fratele lui şi visează mereu că se întâlneşte cu el.”

Polițiștii au insistat, iar bunica le-a povestit că:

 „- Am luat decizia împreună cu fiica mea…şi l-am abandonat pe Eduard, în anul 1992, la o secţie de poliţie din Târgu-Jiu, întrucât nu aveam posibilităţi financiare să-l creştem şi fiica era divorţată.

Dar, pentru a i se pierde urma, am declarat la poliţie că ne aflam în Gara Târgu-Jiu şi am găsit acel copil pe peronul gării, că nu ştim cum se numește, câţi ani are sau al cui ar putea fi.

Nu m-am mai interesat niciodată de Eduard şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el. Îmi pare rău…”

Povestea are un final fericit. După 30 ani, cei doi frați și tatăl acestora s-au reîntâlnit la sediul IPJ Gorj.