Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, a transmis pentru HotNews prima reacție oficială după apariția documentarului Recorder „Justiția capturată”, în care mai mulți magistrați au formulat acuzații grave privind influențele din sistem.
Lia Savonea, prima reacție după acuzațiile din documentarul Recorder
Șefa instanței supreme afirmă că nu intenționează „să legitimeze o zonă care funcționează deliberat în registrul ambiguității și al insinuării”, chiar dacă unele mărturii provin din interiorul sistemului judiciar.
„Nu intenționez să legitimez o zonă care funcționează deliberat în registrul ambiguității și al insinuării, inclusiv atunci când astfel de poziționări provin din interiorul sistemului”, a declarat pentru HotNews șefa Înaltei Curți, Lia Savonea, după documentarul Recorder „Justiția capturată”.
Întrebată dacă ia în calcul demisia din funcția de președinte al ÎCCJ în urma acuzațiilor prezentate în filmul Recorder, Savonea a răspuns: „Întrebarea dvs nu urmărește un răspuns. E limpede. Cu toate acestea, eu vă răspund. Din respect pentru media, ca principiu”.
Șefa Înaltei Curți a vorbit și despre ceea ce consideră a fi o campanie coordonată împotriva unor magistrați aflați în poziții de conducere: „Situația sistemului judiciar este serioasă și nu poate fi ignorată. Analizez cu atenție ce demersuri sunt necesare. Ne aflăm, din păcate, în fața unei campanii persistente de delegitimare a unor lideri ai justiției, construită pe declarații anonime și pe acuzații prezentate ca adevăruri, fără a fi susținute de fapte verificate”.
Lia Savonea a subliniat că va formula o poziție amplă doar după ce va analiza detaliat informațiile vehiculate: „Contextul este mai complex decât pare la prima vedere, motiv pentru care am obligația să documentez temeinic toate aspectele înainte de a avea o reacție publică. Dată fiind poziția pe care o ocup, nu îmi pot permite intervenții pripite sau care ar putea fi interpretate”, a declarat Lia Savonea.
Ea a transmis că starea de tensiune creată în sistem nu poate continua fără o clarificare a acuzațiilor
„În același timp, este limpede că această stare de fapt nu poate fi lăsată să continue, fără a clarifica toate imputațiile. Nu intenționez să legitimez o zonă care funcționează deliberat în registrul ambiguității și al insinuării, inclusiv atunci când astfel de poziționări provin din interiorul sistemului”, a adăugat ea.
Documentarul Recorder indică faptul că, în ultimii ani, conducerea Curții de Apel București ar fi promovat magistrați veniți din alte instanțe, unii având biografii considerate controversate sau rude cu probleme penale. Potrivit investigației, în spatele acestor promovări s-ar fi aflat Lia Savonea, care în ultimii 15 ani a ocupat funcții importante în sistem și este prezentată de mai mulți magistrați intervievați drept „conducătorul absolut al Justiției din România”.
Recorder reamintește că parcursul profesional al Liei Savonea a inclus momente controversate. În 2010, aceasta a fost audiată de DNA în legătură cu presupuse legături cu rețeaua fostului senator PSD Cătălin Voicu. Ulterior, candidatura ei la Înalta Curte ar fi fost respinsă de CSM din motive de integritate, însă cariera sa a continuat să avanseze rapid. Savonea a devenit membră a CSM, unde ar fi coagulat o majoritate anti-reformistă care a sprijinit modificările legislative promovate în perioada guvernării PSD conduse de Liviu Dragnea. Recent, ea a preluat președinția Înaltei Curți.
Publicația semnalează că modificările legislative adoptate în ultimii ani au creat premisele unei structuri piramidale în sistemul de justiție, în care deciziile din instanțe ar fi influențate de un grup restrâns de magistrați aflați în poziții cheie. În film apar mărturii ale unor judecători care descriu o atmosferă de presiune și teamă, afirmând că exprimarea unor opinii contrare celor ale conducerii instanțelor poate atrage controale ale Inspecției Judiciare, „care sigur îți va găsi ceva”.




















