România sărbătorește astăzi ziua Sfântului Andrei, un moment important în tradiția noastră creștin ortodoxă. Cei care poartă acest nume deosebit își celebrează ziua de nume, iar românii de pretutindeni respectă tradițiile moștenite de la strămoșii noștri. În cele ce urmează, vă vom prezenta numele celor care sunt sărbătoriți astăzi, dar și ce obiceiuri ar trebui să respectați.
Sfântul Andrei este cunoscut în tradiția creștin ortodoxă drept Apostol al lui Iisus Hristos, dar și ucenic al lui Ioan Botezătorul. După Învierea lui Iisus și Pogorârea Duhului Sfânt (la Rusalii), apostolii au fost însărcinați cu răspândirea învățăturilor creștinești și a cuvântului Domnului. Sfântul Andrei a ajuns în Dobrogea, România, tocmai de aceea este considerat ocrotitorul patriei noastre.
Este sărbătorit în data de 30 noiembrie a fiecărui an, moment în care credincioșii merg la slujbele de la biserică și respectă tradițiile care au fost transmise de strămoșii noștri.
Lista completă a numelor cărora trebuie să le spui „La mulți ani!” de Sfântul Andrei
Astăzi îi sărbătorim pe cei care poartă numele de Andrei, Andreea, Andreas, Andrada.Semnificația numelui Andrei provine din greacă, de la termenul „andros”, care poate fi tradus prin curaj, eroism, bărbăție, suflet puternic. Pentru vechii greci, „andros” reprezenta esența masculinității, a puterii și totodată a înțelepciunii.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei
Pe lângă însemnătatea sa religioasă, ziua Sfântului Andrei are și o importanță mistică deosebită. Există multe tradiții și obiceiuri pe care românii le respectă de sute de ani, această zi fiind considerată ziua în care cerurile se deschid, iar sufletele celor trecuți în neființă pătrund printre cei vii.
Pentru a oferi protecție căminului lor, cei mai mulți români obișnuiesc să atârne în ușa casei sau în poartă cununi de usturoi. Acestea sunt menite să îi protejeze de spiritele rele, care au o cultură vastă în tradiția noastră.
Tot în acest scop vasele din casă sunt întoarse cu gura în jos, iar în apa animalelor se toarnă apă sfințită și se așează rămurele de busuioc.
Tinerele necăsătorite și-au așezat cu grijă sub pernă un fir de busuioc, deoarece se crede că astfel sortitul lor li se va arăta în vis, precum și momente din viitorul lor împreună.
Un alt obicei popular este punerea grâului la încolțit, fapt ce asigură prosperitatea căminului și a recoltelor.