Cluj-Napoca devine primul oraș din România care introduce amenzi de până la 1.000 de lei pentru fumătorii care aruncă chiștoacele pe jos. Măsura intră în vigoare din luna august și vizează toate formele de fumat, inclusiv țigările electronice și produsele cu tutun încălzit. Inițiativa vine după ce primarul Emil Boc a fost filmat strângând personal chiștoacele din centrul orașului, atrăgând atenția asupra nivelului crescut de mizerie urbană cauzată de fumători.
Emil Boc, personal în acțiune pentru un oraș mai curat
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis un mesaj ferm către cetățeni, după ce a fost surprins strângând chiștoace din Piața Unirii. A purtat mănuși și a adunat resturile aruncate la rădăcina copacilor, afirmând că nu mai tolerează acest comportament:
„Haideți să facem Clujul și mai curat. Haideți să spunem stop aruncării chiștoacelor de țigări pe stradă. Mă aflu în centrul Clujului, în buricul târgului, kilometrul zero al orașului și nu e normal să avem chiștoace de țigări pe jos și mai ales la rădăcina copacilor. Uitați ce avem aici pe jos.
De data asta, mă pun eu să le ridic, mi-am luat mănușă, curăț chiștoacele de aici de pe jos și le pun să le aruncăm la gunoi. Uite, e plin de chiștoace pe jos, plin de chiștoace în centrul Clujului, dragii mei”, a transmis Boc într-un lip postat pe TikTok.
Amenzi între 500 și 1.000 de lei începând din august
Noua măsură adoptată de autoritățile locale prevede sancțiuni între 500 și 1.000 de lei pentru oricine este surprins aruncând chiștoace de țigară pe stradă. Aceste amenzi vor putea fi aplicate de poliția locală începând cu jumătatea lunii august. Primarul a subliniat că este ultima dată când el strânge chiștoacele în locul fumătorilor.
„No bun, de data asta, am strâns eu chiștoacele de pe jos. Data viitoare, cei care aruncă chiștoace pe jos, amendă între 500 și 1.000 de lei. Nu-i de glumă, venim cu chitanțierul”, a mai spus Emil Boc.
Fumatul interzis în tot mai multe spații publice
Consiliul Local Cluj-Napoca a adoptat în data de 12 mai 2025 o hotărâre prin care se extind interdicțiile privind fumatul în spațiile publice. Acestea includ acum și interzicerea fumatului în stațiile de transport public, în parcurile orașului și în bazele sportive aflate în proprietatea publică.
Pe lângă țigările clasice, restricția se aplică și produselor alternative, cum ar fi țigările electronice și dispozitivele cu tutun încălzit. Decizia vine în contextul în care autoritățile își doresc un oraș mai curat și un aer mai sănătos pentru toți locuitorii.
Pentru a răspunde nevoilor fumătorilor, municipalitatea va crea zone special desemnate pentru fumat, care vor fi semnalizate corespunzător. Aceste spații vor fi amenajate în termen de 90 de zile de la adoptarea hotărârii.
@emilboc.clujnapoca Cluj-Napoca: Interzicerea fumatului în stații de transport, parcuri, baze sportive Astăzi am pus în #DezbaterePublica un proiect de HCL privind Interzicerea fumatului și a utilizării altor mijloace alternative la fumat în stațiile de transport public în comun, în parcurile și bazele sportive aflate în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca. Mai multe detalii am prezentat în Conferința de presă de astăzi, 24 martie 2025. Conferința poate fi urmărită pe pagina de Facebook sau pe canalul de YouTube al Primăriei. Etapa consultării publice are loc în perioada 24 martie – 4 aprilie 2025. Persoanele interesate pot trimite propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ la adresa de e-mail: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților, nr. 7 sau la orice primărie de cartier. #clujnapoca #Cluj #transilvania #Romania #Europa #UE #interzicerefumat #fumat #fumatspatiipublice #EmilBoc #PrimariaClujNapoca #EmilBocPrimar #Boc ♬ original sound – Emil Boc
Excepții pentru evenimente publice și manifestări culturale
Potrivit hotărârii Consiliului Local, există anumite excepții care permit fumatul în spații publice în timpul evenimentelor culturale sau sociale, dar doar dacă acestea sunt organizate temporar și aprobate în prealabil de autorități.
Aceste excepții au fost incluse pentru a nu îngrădi complet utilizarea unor zone importante din oraș în contextul unor manifestări publice sau artistice. Cu toate acestea, în afara acestor evenimente, regula este clară: fumatul în spațiile publice menționate este interzis.
Primăria extinde restricțiile dincolo de prevederile legii naționale
Legislația națională permite, în prezent, utilizarea produselor de fumat în aer liber, cu excepția locurilor de joacă pentru copii. Cu toate acestea, autoritățile locale din Cluj-Napoca au decis să meargă mai departe, adoptând măsuri care limitează fumatul în aproape toate spațiile publice importante ale orașului.
Această decizie a fost luată cu scopul de a descuraja fumatul în zonele frecventate de copii, familii sau turiști și pentru a proteja mediul. Deși, teoretic, autoritățile locale nu pot depăși cadrul legislației naționale, hotărârea de la Cluj se bazează pe dreptul administrației locale de a reglementa modul de folosire a spațiului public.
Sursa foto: Arhivă