Redactia.ro

Lumina Sfântă de la Ierusalim ar putea să nu ajungă în România de Paște. Care este motivul

Lumina Sfanta

Sărbătoarea Paștelui din 2026 ar putea aduce o situație neobișnuită pentru credincioșii din România. Din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, Lumina Sfântă de la Ierusalim ar putea să nu mai ajungă în țară în mod obișnuit. Mai multe curse aeriene au fost anulate, iar accesul în zona Ierusalimului este afectat de tensiunile din regiune.

Războiul în care este implicat și Israelul a determinat suspendarea unor zboruri și limitarea pelerinajelor, ceea ce ridică probleme serioase în privința transportului Luminii Sfinte. În aceste condiții, Patriarhia Română caută soluții pentru ca tradiția aducerii Luminii în România să poată continua.

Lumina Sfântă de la Ierusalim ar putea să nu ajungă în România de Paște

În prezent, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este închisă, iar situația de securitate face dificilă organizarea deplasărilor și a zborurilor internaționale. Reprezentanții Patriarhiei Române spun că monitorizează evoluția evenimentelor și analizează mai multe variante pentru aducerea Luminii Sfinte.

”Ne rugăm și sperăm ca situația din Orientul Mijlociu să se detensioneze cât mai curând. Se ia în calcul și soluția să fie transportată pe cale terestră. Monitorizăm cu atenție toată situația de la fața locului și cred că, în mare măsură, se va proceda ca și până acum.”, a declarat Adrian Agachi, purtător de cuvânt Patriarhia Română, pentru stirileprotv.ro.

Potrivit reprezentanților Bisericii, decizia finală privind modul în care Lumina Sfântă va fi adusă în România va fi luată abia în Săptămâna Mare, la începutul lunii aprilie. Totul depinde de evoluția situației de securitate din Orientul Mijlociu.

Există și scenarii alternative. Lumina ar putea fi transportată într-o altă zonă din regiune, de unde să fie preluată ulterior de aeronave care o vor duce în diferite țări creștine.

”Cu siguranță că Patriarhia Ierusalimului se va îngriji ca Lumina Sfântă să fie trimisă într-o zonă de unde avionale vor putea apoi să se răspândească în întreaga lume creștină.

Se va implica poate și Ministerul de Externe și, cu siguranță, vor fi zboruri speciale și chiar zboruri militare.”, a precizat Arhimandrit Simeon Pintea, lector universitar UBB Cluj.

”Chiar dacă Lumina Sfântă nu va ajunge fizic, din dragostea ce ne o poarta Dumnezeu LUMINA, Crucea, Mormântul totul este in sufletul nostru. În contextul in care traim, in care suntem tot mai rai mai invrajbiti, cu siguranta va veni Lumina în sufletele noastre. Atata timp cat nu pretuim iubirea intre semeni nu o sa avem si o sa ne gândim numai la iepurasi la mancare lucruri materiale”, a spus teologul Valentin Guia, la România TV.

Tradiția aducerii Luminii Sfinte în România datează din anul 2009. În fiecare an, o delegație a Patriarhiei Române merge la Ierusalim pentru a prelua lumina aprinsă la Mormântul Sfânt. Aceasta este adusă cu avionul în țară și distribuită rapid către toate eparhiile.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: