Lumea artistică din România este în doliu. Marți, 2 decembrie 2025, Adrian Pleșca, cunoscut de public sub numele de Artan, s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani. Solist emblematic al formațiilor Timpuri Noi și Partizan, artistul a fost transportat în stare de inconștiență la Spitalul Pantelimon din București, în urma unui accident vascular cerebral. Medicii nu au mai reușit să îl salveze.
Ultimii ani ai lui Adrian Pleșca, marcați de o tragedie dureroasă
Deși publicul l-a cunoscut ca pe un artist energic și nonconformist, puțini știu că ultimii ani ai lui Adrian Pleșca au fost marcați de o suferință profundă. În toamna anului 2018, a trăit una dintre cele mai grele tragedii ale vieții sale: moartea ambilor părinți în aceeași zi.
Vestea morții sale a emoționat profund comunitatea artistică. Numeroși muzicieni și oameni de cultură au transmis mesaje în memoria lui Artan.
„Drum lin… Pleșca Adrian. Becul s-a stins”, a scris Alin Dinca, solistul formației Trooper, pe Facebook.
„Ne-a părăsit Artanu, vocalistul trupei Partizan şi fondator al trupei Timpuri Noi – ultimul avangardist. Scriu altă zi – azi nu prea pot: m-a întristat rău. Pace!”, a transmis scriitorul Vasile Ernu, într-o postare pe Facebook.
„O veste tristă. De astăzi Artanu nu mai cântă. A fost un artist pe care l-am preţuit pentru mesajul transmis. O pierdere grea pentru muzica românească”, a transmis şi cantautoarea de muzică folk Maria Gheorghiu.
Pe 20 septembrie 2018, mama sa, fostă profesoară de biologie, s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani, cu doar o lună înainte de a împlini 88 de ani. La câteva ore după dispariția ei, tatăl artistului, profesor la un cunoscut liceu de muzică, a murit și el. Pierderea ambilor părinți la un interval atât de scurt a fost o lovitură cumplită pentru Artan, care a vorbit rar despre acest moment dureros.
Trecerea în neființă a lui Adrian Pleșca lasă un gol uriaș în muzica românească. Artistul a marcat generații întregi prin stilul său unic, prin versuri memorabile și prin amprenta puternică pe care a lăsat-o asupra rockului românesc.





















