Lipsa fostului președinte Klaus Iohannis de la parada militară organizată de Ziua Națională a României a atras atenția publicului, mai ales după ce președintele în funcție, Nicușor Dan, a confirmat că invitațiile au fost trimise tuturor foștilor șefi de stat. În timp ce zeci de mii de oameni s-au adunat la Arcul de Triumf pentru a urmări momentul central al zilei de 1 Decembrie, absența lui Iohannis a devenit rapid unul dintre subiectele intens discutate.
Marele absent de la parada de Ziua Națională
Președintele Nicușor Dan a făcut precizări la finalul paradei, când a fost întrebat de jurnaliști dacă fostul lider de la Palatul Cotroceni a primit o invitație oficială pentru recepția și ceremoniile dedicate Zilei Naționale.
„Sigur, toţi foştii şefi de stat, evident”, a răspuns şeful statului, subliniind că protocolul a fost respectat integral.
Cu toate acestea, Klaus Iohannis nu a fost prezent nici la paradă, nici în zona oficială de salut, nici în rândul invitaților speciali.
După încheierea defilării, președintele Nicușor Dan a petrecut aproape două ore alături de oameni, într-o baie de mulțime care a amintit de primele sale ieșiri publice după câștigarea alegerilor prezidențiale. Șeful statului a declarat că numeroși români i-au transmis urări de „La mulți ani”, dar și mesaje legate de responsabilitățile mandatului său.
„În primul rând, e o zi de sălbătoare azi, deci, la mulţi ani tuturor românilor, îi invit să continuă să creadă în ţara asta, pentru că are un mare potenţial şi pe cei de aici, şi pe cei din diaspora, şi, dincolo de asta, am fost impresionat, ca şi anii trecuţi, de cât de multă lume a venit. Asta înseamnă că oamenii ţin la ţară”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, după ce a făcut o baie de mulţime de aproape două ore, la finalul paradei de Ziua naţională a României. Întrebat ce i-au transmis oamenii, preşedintele Nicuşor Dan a spus că ”cei mai mulţi i-au urat la mulţi ani”.
„Unii mi-au transmis să am grijă de ţara asta şi în special de copii. Asta e important”, a afirmat preşedintele.
Nu a apărut la Arcul de Triumf, deși a fost invitat de Președintele Nicușor Dan
Ziua Națională a prins Ministerul Apărării fără un titular, după demisia lui Ionuț Moșteanu. În acest context, președintele a precizat că interimatul este asigurat de ministrul Economiei, Radu Miruță, și a subliniat că astfel de situații „nu trebuie să strice spiritul sărbătorii”.
Președintele a comentat și mesajul transmis de omologul american, Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale a României. Nicușor Dan a descris gestul drept unul firesc, menționând consolidarea relației bilaterale și stabilitatea parteneriatului strategic cu Statele Unite.
Deși invitația a fost transmisă, motivul absenței fostului președinte Klaus Iohannis nu a fost comunicat oficial. Fostul lider de la Palatul Cotroceni nu a transmis niciun mesaj public referitor la eveniment până în acest moment, iar lipsa sa a alimentat speculații în mediul politic și printre susținătorii săi.
În anii anteriori, Klaus Iohannis participa constant la parada de 1 Decembrie, fiind unul dintre elementele centrale ale ceremoniei. Absența din acest an – primul 1 Decembrie după plecarea sa din funcție – marchează o schimbare vizibilă în dinamica prezențelor oficiale.
Nicușor Dan, în centrul atenției la prima paradă în calitate de președinte
În timp ce fostul președinte a fost marele absent, Nicușor Dan a avut parte de o prezență puternică și vizibilă în spațiul public. Mulțimea prezentă la Arcul de Triumf l-a primit cu interes, iar imaginile cu șeful statului interacționând cu copiii, vârstnicii și militarii au devenit virale pe rețelele sociale.
Acesta și-a exprimat recunoștința pentru românii din țară și din diaspora, îndemnându-i să creadă în potențialul României. „A fost impresionant cât de multă lume a venit”, a spus el, considerând că participarea românilor arată un atașament puternic față de identitatea națională.
Parada militară din acest an a fost una dintre cele mai urmărite din ultimul deceniu, atât prin prisma contextului geopolitic tensionat, cât și datorită schimbărilor politice majore din România. Totuși, absența lui Klaus Iohannis, a cărui prezență era de așteptat la astfel de evenimente, a devenit unul dintre cele mai comentate momente.
În lipsa sa, întrebările legate de rolul foștilor președinți în viața publică și de relațiile dintre actuala administrație și predecesorii săi au rămas deschise.
Sursa foto: Arhivă




















